Noul președinte al Coreii de Sud promite renunțarea treptată la energia nucleară

130
Noul președinte al Coreii de Sud promite renunțarea treptată la energia nucleară - noul-1497875346.jpg

Articole recomandate

Noul președinte sud-coreean Moon Jae-In a promis, ieri, că va abandona planurile de construire de noi reactoare nucleare, în cadrul unei politici care vizează renunțarea la energia atomică, transmite AFP. 


Președintele de centru-stânga a făcut campanie promițând o renunțare treptată la programul nuclear și dezvoltarea energiei solare și eoliene.


Catastrofa de la Fukushima din Japonia, provocată în martie 2011 de un seism și un tsunami, a marcat profund opinia publică din Coreea de Sud în ceea ce privește riscurile asociate energiei nucleare. 


"Vom intra în era post-nucleară", a declarat Moon într-un discurs la o ceremonie care a marcat prima destructurare a unui reactor nuclear. 


"Voi abandona toate proiectele de noi reactoare aflate în prezent în derulare și nu voi prelungi viața actualelor reactoare", a adăugat el. 


Numeroase reactoare sunt situate în apropiere de zone rezidențiale intens populate, a spus președintele, atrăgând atenția asupra "consecințelor inimaginabile" ale unui eventual accident nuclear.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7183 secunde