Nouă membri ai familiei președintelui Senatului afgan uciși

160
Nouă membri ai familiei președintelui Senatului afgan uciși - nouamembriaifamiliei-1527686614.jpg

Articole recomandate

Nouă membri ai familiei președintelui Senatului afgan au fost uciși, iar alți opt răniți într-o operațiune a forțelor speciale afgane în provincia Nangarhar (est), au declarat surse concordante pentru AFP.


Incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marți, într-o operațiune terestră, în districtul Chaparhar, în centrul acestei provincii situate la frontiera cu Pakistanul în care se află numeroși talibani, iar din 2015 combatanți din cadrul grupării Statul Islamic (SI) în Afganistan, relatează AFP. 


"Noaptea trecută (de luni spre marți), nouă civili au fost uciși într-o operațiune a forțelor speciale în districtul Chaparhar. Opt civili, inclusiv o femeie și un copil, au fost răniți. Toți fac parte din familia președintelui Senatului Fazel Hadi Muslimyaar", a anunțat un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei, Attaullah Khogyani. 


"O delegație a fost trimisă de Kabul să ancheteze cu privire la acest incident", a declarat el, contactat de AFP. 


Însărcinatul cu Sănătatea în Nangarhar, dr. Najibullah Kamawala, a confirmat acest bilanț pentru AFP și a precizat că victimele, moarte și rănite, au fost trimise la un spital de la Jalalabad, capitala provinciei. Civilii cad adesea victime în operațiuni ale forțelor afgane și coaliției NATO, mai ales în atacuri aeriene vizând obiective talibane sau SI. Ultimul astfel de incident, pe 2 aprilie, s-a soldat cu 36 de morți - dintre care 30 copii - într-un raid aerian vizând o școală coranică în provincia Kunduz (nord-est).


Potrivit ONU, elicoptere aparținând armatei au tras cu rachete și mitraliera grea asupra unei adunări religioase. Ministerul Apărării a afirmat că a vizat o reuniune a unor lideri talibani de nivel înalt. 


A fost nevoie ca ONU să efectueze o anchetă la fața locului, al cărei raport a fost publicat pe 7 mai, pentru ca președintele Ashraf Ghani să recunoască faptele și să prezinte scuze - fără să anunțe sancționarea celor vinovați. Civilii afgani plătesc un tribut greu violenței ce zguduie țara - aproape 800 de persoane au fost ucise, iar alte 1.500 au fost rănite în primele trei luni ale anului, potrivit unui bilanț al Misiunii ONU în Afganistan (MANUA).


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4845 secunde