NATURA S-A DEZLĂNȚUIT, ÎN SPANIA! Un pompier a murit
Articole recomandate
A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
20 Aprilie 2024
Premierul Ciolacu i-a adus în țară, cu aeronava oficială, pe tinerii blocaţi în aeroportul din Dubai
19 Aprilie 2024
Cîrstoiu spune că a operat și la privat pentru că l-au chemat pacienții, dar susține că nu e în incompatibilitate
19 Aprilie 2024
Un pompier și-a pierdut viața duminică în provincia Malaga din sudul Spaniei în urma ploilor torențiale căzute în timpul nopții, care au inundat străzile și au forțat sute de oameni să-și părăsească locuințele, a anunțat departamentul de pompieri, potrivit Reuters.
În orașul Campillos, inundațiile au lăsat în urmă grămezi de autoturisme avariate, târâte de ape pe străzi.
O cantitate de circa 400 de milimetri de apă a căzut într-un interval de 24 de ore doar în orașul Ardales, situat la circa 62 de kilometri de capitala provinciei, potrivit departamentului de mediu al administrației regionale.
Pompierul Jose Gil a fost dat dispărut după ce camionul în care călătorea alături de alte două persoane s-a răsturnat, a precizat pe Twitter departamentul local de pompieri. Celelalte două persoane au fost salvate, însă Gil a fost găsit decedat ulterior.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 10 Septembrie 2018
Marţi, 16 Octombrie 2018
Sâmbătă, 29 Septembrie 2018
Joi, 13 Septembrie 2018
Vineri, 31 August 2018
Miercuri, 29 August 2018
Luni, 08 Octombrie 2018
Sâmbătă, 06 Octombrie 2018
Vineri, 21 Septembrie 2018
Miercuri, 05 Septembrie 2018