Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Actual

NASA vrea să descopere noi planete pe care există viață

Ştire online publicată Luni, 16 Aprilie 2018
de Mirabela ȘERBĂNESCU

NASA lansează astăzi noul său telescop spațial care să găsească noi planete de mărime terestră, poate chiar cu viață, scrie Le Figaro. Transiting Exoplanet Survey Satellite (TESS) ar trebui să fie propulsat în spațiu la ora 18.32 (22.32 GMT) de o rachetă Falcon 9 de la Cap Canaveral, în Florida, dacă vor permite condițiile meteo.În următorii doi ani, misiunea acestui telescop va fi de a cerceta peste 200.000 de stele dincolo de sistemul nostru solar, în căutarea de exoplanete. 

Precum Kepler, primul telescop de acest fel lansat în 2009, satelitul folosește metoda de tranzit, detectând planete atunci când trec prin fața stelei pe care o orbitează și a cărei lumină se estompează pe moment. Acest lucru permite aflarea de date despre mărime, masă și orbită. 

Potrivit NASA, TESS va putea descoperi astfel 20.000 de exoplanete, din care 50 de mărimea Pământului și aproape 500 care vor fi de două ori mai mari decât planeta noastră. 

"Vom putea descoperi planete pe orbita stelelor, pe care le vom vedea cu ochiul liber", a declarat presei duminică Elisa Quintana, cercetător al programului TESS. "În anii viitori, vom putea probabil să arătăm o stea știind că are o planetă". 
"Oamenii s-au întrebat întotdeauna dacă suntem singuri în Univers și până acum 25 de ani singurele planete pe care le cunoștem erau cele opt din sistemul nostru solar", a afirmat Hertz înainte de lansarea TESS. "Însă după ce am găsit mii de planete pe orbita altor stele, ne gândim că toate stelele din galaxia noastră trebuie să aibă propria familie de planete", a mai spus el. 

Misiunea Kepler a permis deja descoperirea a 2.300 de noi exoplanete confirmate de alți sateliți. 

Telescopul spațial James Webb, care îi urmează lui Hubble și a cărui lansare este prevăzută în 2020, ar putea detecta viață. 
"TESS este o punte între ceea ce am aflat deja despre exoplanete și ce vom afla în viitor", a precizat Jeff Volosin, director al proiectului de la Centrul Goddard de zboruri spațiale ale NASA. "Cu speranța că vom putea într-o zi, în următoarele decenii, să identificăm posibilitatea existenței vieții în afara sistemului nostru solar". 

Sursa: News.ro

PUBLICITATE
Citeşte şi
Un experiment științific care se va desfășura la mare înălțime va colora cerul nocturn de pe coasta estică a Statelor Unite în nuanțe de albastru, verde ...
NASA caută căi de a manipula ADN-ul astronauților pe care îi va trimite pe Marte pentru a-i proteja de radiații cosmice, relatează marți ziarul The Australian în ...
Universitatea „Ovidius” din Constanța, în parteneriat cu Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă (TIKA), inaugurează joi, 16 noiembrie 2017, Biblioteca ...
Alte ştiri din sectiunea Actual
Cel puțin 11 incendii de vegetație au izbucnit în zona Cercului Arctic, în Suedia, țara cel mai dur lovită de temperaturile anormal de mari care au cuprins Pensinsula Scandinavă ...
Președintele american Donald Trump, care a avut un schimb de replici cu cancelarul german Angela Merkel la summitul NATO de săptămâna trecută de la Bruxelles, a trimis, din nou ...
Un agent al Secret Service care a suferit un atac vascular cerebral în timpul vizitei președintelui Donald Trump la terenul de golf de la Turnberry a murit, relatează miercuri ...
Cel puțin opt imigranți, dintre care șase copii, au murit asfixiați în timp ce călătoreau ascunși într-un camion frigorific în orașul Zavara, din vestul extrem al Libiei, a ...
Chole Ayling, tânăra din Marea Britanie, care susține că a fost ținută captivă timp de șase zile, anul trecut, în Milano, a povestit cum a reușit să scape și ce le-a răspuns ...
Cea mai bună prietenă a lui Kate Moss, fotomodelul Annabelle Neilson, a fost găsită fără suflare în propria casă. Muza designerului Alexander McQueen a încetat din viață ...
Misiunea NATO în Afganistan, Resolute Support, a respins, ieri, informațiile potrivit cărora comandantul său, generalul John Nicholson, a declarat că Statele Unite sunt pregătite ...
Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) al președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a depus luni în parlament un proiect de lege privind combaterea terorismului, în contextul ...
Brațul politic al unei coaliții kurdo-arabe din Siria a anunțat că studiază crearea unei entități care să reprezinte teritoriile semiautonome ale kurzilor în negocieri cu puterea ...
Într-un interviu acordat televiziunii Fox News la Helsinki, după întâlnirea cu omologul său rus Vladimir Putin, președintele american Donald Trump a susținut, luni noapte, că ...
Summitul de luni de la Helsinki, dintre Donald Trump și Vladimir Putin, a dominat, ieri, prima pagină de la majoritatea publicațiilor europene, care au titrat că, după ce a ...
Moscova a condamnat un grup de bărbați care au pus în aplicare asasinatul asupra acestei cunoscute și apreciate jurnaliste de investigații, dar nu a investigat corespunzător cine ...
Patru români s-au înecat în Germania, într-o singură zi. Tragediile au avut loc, duminică, în trei localități diferite, scrie libertatea.roUn tânăr de 19 ani din România s-a ...
Coroana spaniolă este în centrul unui nou scandal financiar. Fostul suveran Juan Carlos este acuzat de fraudă fiscală de o fostă amantă.Ea a declarat în presa spaniolă că ar fi ...
Doi suporteri ai naționalei franceze și-au pierdut viața în momentele de bucurie după victoria în finala de la Cupa Mondială din Rusia. Cele două evenimente nefericite nu au avut ...
Doi membri ai unei biserici din Oregon, care au înlocuit medicina cu rugăciunile, au fost condamnați la câte aproape șapte ani de închisoare, potrivit Associated Press. Cei doi ...
O fabrică din China confecționează drapele americane și steaguri pentru campania TRUMP 2020 în plin război comercial. SUA și China, primele două economii ale lumii, și-au impus ...
O mulțime furioasă a masacrat aproape 300 de crocodili într-o crescătorie din Sorong, în provincia indoneziană Papua, după ce un bărbat a fost ucis de una dintre reptile, au ...
Președintele american Donald Trump a declarat, luni, la Helsinki, cu câteva ore înainte de întâlnirea cu omologul său rus Vladimir Putin, că NATO „nu a fost niciodată așa ...
Un român a fost găsit mort în pat cu un cuțit înfipt în piept. Bărbatul se afla în locuința sa din orașul Vigasio, provincia Verona. Carabinierii au deschis o ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Diverse
Monden Fun Tehnologie
Arhiva