Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Actual

Misterul construirii Marii Piramide din Giza ar fi fost elucidat. Descoperire importantă a arheologilor

Ştire online publicată Joi, 08 Noiembrie 2018

Modul în care au fost construite piramidele din Egipt a fost, mulți ani, un mister și motiv de speculații, însă este posibil ca arheologii să fi făcut o descoperire care să elucideze enigma piramidelor, scrie CNN, citează digi24.ro

Arheologii de la Universitatea din Liverpool și de la Institutul Francez din Cairo pentru Arheologia Orientală au descoperit un sistem complex de rampe vechi de 4.500 de ani, la o carieră de alabastru, într-un deșert din Egipt. Cariera descoperită datează din perioada faraonului Khufu, care a construit Marea Piramidă din Giza.

Descoperirea sistemului de rampe le oferă oamenilor de știință informații prețioase despre logistica și tehnologiile folosite la acea vreme, cu ajutorul cărora se presupune că a fost ridicată Marea Piramidă, una dintre cele Șapte Minuni ale Lumii.

Teoria folosirii unui sistem de rampe a mai fost avansată în trecut, însă cercetătorii cred acum că pietrele au fost înălțate pe rampă, cu ajutorul unor sănii din lemn, într-un unghi mult mai abrupt decât se credea inițial.

„Cu ajutorul unei sănii erau cărate blocurile din piatră. Sania era atașată de rampă cu ajutorul unor funii. Așa au reușit egiptenii antici să ridice pietrele la o înclinație foarte mare, de 20% sau mai mult”, a declarat Yannis Gourdon, de la Institutul Francez din Cairo pentru Arheologia Orientală.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că pietrele uriașe care au intrat în construcția piramidelor au fost împinse, ci mai degrabă trase în sus cu ajutorul sistemului de rampe, care erau fixate în niște găuri săpate în pâmănt.

Piramida din Giza are 139 de metri înălțime și a fost construită în urmă cu aproximativ 4.500 de ani. Este cea mai mare din grupul de piramide din Giza, cea mai veche dintre cele șapte minuni ale lumii antice și o renumită atracție turistică.

PUBLICITATE
Alte ştiri din sectiunea Actual
Un bărbat din Marea Britanie a murit după ce a fost mușcat de o pisică, în timp ce se afla în vacanță în Maroc, relatează luni BBC, citând autoritățile de la ...
Premierul Finlandei acuză Rusia că ar fi bruiat semnalul GPS în nordul țării în cursul exercițiilor NATO. Cum era de așteptat, Kremlinul respinge ...
Într-un interviu acordat cotidianului german Sudwest Presse, ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, a făcut o declarație controversată spunând că persoanele fără copii ar ...
Treizeci și una de persoane au murit în incendiile care devastează nordul și sudul Californiei, alimentate de rafale de vânt violente care îngreunează lupta împotriva ...
Poliția australiană a anunțat arestarea și inculparea unei femei, în vârstă de 50 de ani, pentru șapte capete de acuzare, în cadrul anchetei care vizează cazul căpșunelor cu ace ...
Parlamentul britanic va respinge planul premierului Theresa May privind ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, astfel că alegătorilor ar trebui să li se ofere un nou ...
Voturile vor fi renumărate în statul Florida, unde republicanii câștigaseră postul de senator la o diferență de doar 0,15%.Florida a decis renumărarea voturilor în alegerile ...
Un avion Boeing 737 al companiei aeriene low-cost Ryanair, care valorează 100 de milioane de dolari, a fost confiscat de prefectura din Bordeaux, în Franța, în contul unei datorii ...
Fosta Primă Doamnă a SUA Michelle Obama a dezvăluit că a pierdut o sarcină în urmă cu 20 de ani și că fiicele fostului cuplu prezidențial, Malia și Sasha, au fost concepute cu ...
Asasinii jurnalistului Jamal Khashoggi, ucis pe 2 octombrie în interiorul consulatului saudit din Istanbul, s-au debarasat de corpul său aruncându-l în canalizare după ce l-au ...
Incendiul care afectează comitatul californian Ventura, care a determinat evacuarea localităților luxoase Malibu și Calabasas, unde locuiesc numeroase vedete de la Hollywood, i-a ...
Un diamant roz excepțional de aproape 19 carate, numit „Pink Legacy”, cu o valoare estimată între 30 și 50 de milioane de dolari, va fi scos, marți, la vânzare ...
Trei membri ai cargoului de mărfuri generale „Appolo Kita” au fost duși la spital, pe insula Ishigaki, Japonia, pe 9 noiembrie 2018, după ce și-au pierdut ...
Două activiste Femen au reușit să treacă de barierele de securitate de pe Champs-Elysees, duminică, în momentul în care mașina în care se afla președintele american Donald Trump ...
Peste 70 de lideri politici din întreaga lume, între care președintele SUA, Donald Trump, președintele rus Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel participă astăzi, la ...
Zece persoane și-au pierdut viața într-o alunecare de teren produsă într-un cartier sărac de la periferia Rio de Janeiro, în Brazilia, potrivit presei locale, relatează duminică ...
Trei incendii uriașe de vegetație fac ravagii în California. Cel puțin nouă persoane și-au pierdut viața după ce flăcările le-au înconjurat mașinile, în timp ce ...
Asasinii jurnalistului Jamal Khashoggi, ucis pe 2 octombrieîn interiorul consulatului saudit din Istanbul, s-au debarasat de corpul său aruncându-l în canalizare după ce l-au ...
Mai multe persoane au fost înjunghiate vineri în centrul orașului australian Melbourne. Una dintre victime a murit la fața locului, potrivit BBC. Atacatorul a fost ...
Uniunea Europeană a cerut, miercuri, Kosovo să revină asupra deciziei de a aplica taxe de import asupra produselor din Serbia și Bosnia-Herțegovina, informează Reuters ...
Social Eveniment Sport
Cultură-Educație Politică Economie
Actual Fun Arhiva