Manifestații împotriva Kremlinului, la apelul comuniștilor

161
Manifestații împotriva Kremlinului, la apelul comuniștilor - manifestatii-1553453351.jpg

Articole recomandate

Mii de susținători ai Partidului Comunist rus au manifestat, sâmbătă, la Moscova și în alte orașe din Rusia, împotriva politicii guvernului, criticând în special corupția și creșterea prețurilor, informează France Presse. 


Partidul Comunist a lansat un apel rușilor să manifesteze în toată țara pentru a protesta împotriva noilor legi represive și a degradării nivelului de trai. 


La Moscova, tineri, precum și persoane vârstnice au participat la o manifestație sub conducerea primului secretar al Partidului Comunist al Federației Ruse, Ghennadi Ziuganov, 74 de ani, în funcție din 1993.
Alte manifestații au avut loc în mai multe orașe din țară. 


"Mă uit la istoria regimului lui Putin și realizez că el nu a făcut nimic bun pentru țară de 20 de ani", a declarat un manifestant la Moscova, acuzându-l pe președintele rus că este responsabil de corupție și de creșterea sărăciei. "Nu pot să am încredere în acest conducător", a spus acest inginer de 25 de ani. 


Potrivit criticilor, Kremlinul își intensifică represiunea împotriva opozanților săi pentru a contracara scăderea cotei de popularitate a președintelui Vladimir Putin într-un context al unor dificultăți economice crescânde. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4054 secunde