"MANAGEMENTUL TERORII": Închisoare pentru fostul director Orange

223

Articole recomandate

Un tribunal francez l-a condamnat, vineri, pe fostul director general al grupului francez de telefonie Orange, Didier Lombard, la o pedeapsă de un an de închisoare, după ce l-a găsit vinovat de "hărțuire morală" într-un dosar care are legătură cu valul de sinucideri de la France Télécom, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Între 2008 și 2009, 35 de angajați ai France Telecom (Orange) s-au sinucis, unii dintre ei evocând un "management al terorii" destinat să îi facă să părăsească compania.

Din pedeapsa de un an de închisoare, la care a fost condamnat Didier Lombard, a fost suspendată o perioadă de opt luni, ceea ce înseamnă că practic Didier Lombard va petrece doar patru luni în închisoare. De asemenea, Didier Lombard a fost condamnat la plata sumei de 15.000 de euro.

La rândul său, compania Orange, care la data sinuciderilor se numea France Telecom, a fost găsită și ea vinovată de același acuzații și amendată cu 75.000 de euro.

Cazul a vizat un program de restructurare derulat între 2006 și 2008 de France Telecom prin care se intenționa să fie disponibilizați 22.000 din cei 120.000 de salariați și să fie relocați alți 10.000 de angajați.

În actul de punerea sub acuzare, procurorii au vorbit de "o hărțuire morală organizată la nivel de companie". Procurorii nu reproșează foștilor manageri "alegerile strategice de transformare a companiei ci maniera în care această restructurare a fost făcută".

Pe banca acuzațiilor s-au aflat Didier Lombard, care a condus France Telecom între 2005 și 2010, alături de numărul doi Louis-Pierre Wenes și fostul director de resurse umane Olivier Barberot. Alți patru membri ai conducerii companiei au fost inculpați pentru complicitate. Toți riscau o amendă de 15.000 de euro și un an de închisoare. La rândul său, compania France Télécom risca o amendă de 75.000 de euro.

Grupul francez Orange este prezent și pe piața din România, unde, în perioada iulie-septembrie 2019, a obținut o cifră de afaceri de 279 milioane de euro, în scădere cu 2,8% față de aceeași perioadă a anului trecut. La 30 septembrie 2019, Orange România oferea servicii mobile, fixe și TV pentru 10.928.000 de clienți, în creștere cu 0,3% comparativ cu finalul T3 2018. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5314 secunde