Londra se plânge la ONU în legătură cu sechestrarea petrolierului de către Iran

122
Londra se plânge la ONU în legătură cu sechestrarea petrolierului  de către Iran - londra-1563796519.jpg

Articole recomandate

Londra a denunțat, duminică, sechestrarea unui petrolier britanic de către Iran "încălcându-se astfel dreptul internațional" și a respins versiunea incidentului oferită de Teheran într-o scrisoare adresată Națiunilor Unite, informează AFP.

"Nu urmărim o confruntare cu Iranul", a scris adjunctul ambasadorului Regatului Unit la ONU în documentul oficial adresat președintelui Consiliului de Securitate și Secretarului General.

"Dar este inacceptabil să ameninți o navă ce desfășoară activități legitime în coridoare recunoscute internațional", se arată în scrisoarea în care se solicită Teheranului eliberarea vasului Stena Impero.

Petrolierul Stena Impero, sub pavilion britanic, a fost sechestrat, vineri, în Strâmtoarea Ormuz de către Gardienii Revoluției pentru "nerespectarea codului maritim internațional".

Iranul pretinde că petrolierul a pătruns în Strâmtoarea Ormuz pe culoarul de ieșire și că nu a răspuns la mesajele de avertizare. "Nu este adevărat", a negat diplomatul britanic în scrisoarea adresată ONU.

Un oficial iranian a dat de asemenea asigurări că petrolierul a fost sechestrat după o ciocnire cu un vas de pescuit. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4159 secunde