Kuweit / Cinci suspecți au fost deferiți justiției după atentat

119
1
Kuweit / Cinci suspecți au fost deferiți justiției după atentat - atac-1435597969.jpg

Articole recomandate

Ministerul de Interne din Kuweit a deferit luni justiției cinci bărbați suspectați că l-au ajutat pe atacatorul saudit în atentatul sinucigaș de vineri asupra unei moschei șiite, a anunțat luni un oficial, transmite Agerpres.ro.



"Am deferit procurorului general cinci suspecți acuzați că l-au ajutat pe kamikaze", a declarat pentru AFP acest responsabil al serviciilor de securitate, sub protecția anonimatului.

Este vorba, a precizat el, de șoferul care l-a transportat pe kamikaze în apropierea moscheii, de proprietarul mașinii și de fratele său, ambii apatrizi. Mai este vorba, de asemenea, și de proprietarul casei unde s-a ascuns șoferul și de fratele său, ambii cetățeni kuweitieni.

"Alți suspecți vor mai fi deferiți justiției ulterior", a adăugat oficialul citat.

Serviciile de securitate au efectuat un număr neprecizat de arestări după atacul sinucigaș care s-a soldat cu 26 de morți și 227 de răniți la moscheea Al-Imam Al-Sadeq, în timpul rugăciunii de vineri.

Este primul atentat revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) în Kuweit.

Serviciile de securitate "au reexaminat planurile și măsurile de securitate" după atac, a indicat același responsabil. Securitatea a fost consolidată, în special în jurul moscheilor.

Gruparea extremistă sunnită SI îi consideră pe șiiți drept eretici. SI a mai comis atacuri de acest tip în 2015 în Yemen și Arabia Saudită.

Ministerul kuweitian de Interne l-a identificat duminică pe atacator ca fiind Fahd Souleimane Abdel Mohsen al-Qabaa, născut în 1992. Jihadistul a intrat în țară prin aeroportul din Kuweit vineri, în ziua atentatului.

Autoritățile saudite au indicat că el a trecut prin Bahrain și că nu era urmărit pentru acte extremiste în Arabia Saudită.



Comentează știrea

costy
30 iunie 2015
afaceri

Afacerea oamenilor cu biblioteca acasa! Ai acasa o biblioteca pe care o imbogatesti mereu cu noi carti? Atunci aceasta afacere este perfecta pentru tine! Este exact ceea ce ti se potriveste! Iti imbogatesti biblioteca si castigi bani! E asa de simplu! Pentru mai multe detalii, cauta-ma urgent la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4899 secunde