Kremlinul pune condiții pentru o eventuală întâlnire Putin - Zelenski
Articole recomandate
Premierul Ciolacu i-a adus în țară, cu aeronava oficială, pe tinerii blocaţi în aeroportul din Dubai
19 Aprilie 2024
Cîrstoiu spune că a operat și la privat pentru că l-au chemat pacienții, dar susține că nu e în incompatibilitate
19 Aprilie 2024
Kremlinul a legat posibilitatea unei întâlniri între președintele Rusiei, Vladimir Putin, și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski de începerea negocierilor directe între Kiev și rebelii separatiști proruși din Donbas, informează agenția de presă Unian.
"În relațiile internaționale, nimic nu este imposibil. Știți că președintele Putin manifestă pragmatism în abordarea sa față de relațiile internaționale, în special într-un dosar atât de important precum relațiile noastre cu Ucraina", a afirmat, luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat despre o posibilă întrevedere între președinții rus și ucrainean.
Purtătorul de cuvânt al președinției ruse a afirmat că o întâlnire a președinților Ucrainei și Federației Ruse este necesară pentru a obține un rezultat concret, insistând în același timp asupra contactelor directe ale autorităților ucrainene cu liderii separatiștilor din Donbas.
"Există încă o mulțime de probleme pe ordinea de zi pentru a înțelege pe deplin abordările omologilor ucraineni în rezolvarea celor mai presante aspecte, inclusiv punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk și intrarea în contact direct cu reprezentanții autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk", a adăugat reprezentantul Kremlinului.
Conform Ukrinform, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat la conferința de presă comună cu șeful statului francez Emmanuel Macron, în cursul vizitei sale la Paris, în 17 iunie, că Ucraina nu va angaja un dialog cu separatiștii din Donbas, dar este dispusă să facă pași decisivi pentru a pune capăt războiului din estul țării.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 29 Iunie 2019
Luni, 24 Iunie 2019
Sâmbătă, 22 Iunie 2019
Vineri, 21 Iunie 2019
Miercuri, 19 Iunie 2019
Vineri, 14 Iunie 2019
Sâmbătă, 08 Iunie 2019
Vineri, 07 Iunie 2019
Vineri, 07 Iunie 2019
Joi, 06 Iunie 2019