Jurnalistă irakiană, răpită la Bagdad de indivizi înarmați

191
Jurnalistă irakiană, răpită la Bagdad de indivizi înarmați - jurnalista-1482930625.jpg

Articole recomandate

O jurnalistă irakiană a fost răpită de la domiciliul său din Bagdad de către indivizi înarmați, au anunțat premierul irakian, care a ordonat o anchetă, și o organizație de apărare a ziariștilor, scrie AFP.

Jurnalista, identificată de autoritățile irakiene ca fiind Afrah Shawqi, a colaborat în trecut cu cotidianul saudit Asharq Al-Awsat și a scris pentru numeroase site-uri, printre care Aklaam (Penițele, în arabă). Luni, ea a publicat pe acest site irakian un articol critic, în care acuza grupurile și milițiile irakiene armate că "acționează fără teama de a fi pedepsite".

"Afrah Shawqi a fost răpită luni seară, în jurul orelor 22.00 (19.00 GMT). Opt indivizi înarmați au pătruns în locuința sa din Saidiya (sud-vestul Bagdadului). Ei erau îmbrăcați în civil și s-au dat drept membri ai forțelor de securitate. L-au legat pe fiul său", a declarat Ziad al-Ajili, de la Observatorul irakian al libertății presei.

"Au furat telefoane mobile, calculatoare, bani lichizi, apoi au răpit-o pe Afrah și au fugit", a continuat el.

Descrierea faptelor a fost confirmată de o sursă din cadrul Ministerului de Interne sub acoperirea anonimatului.

Afrah Shawqi, foarte implicată în apărarea drepturilor femeilor irakiene, lucrează, de asemenea, la Ministerul irakian al Culturii. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 07 Octombrie 2016
Stire din Actual : Statul Islamic  a interzis… pisicile
Pagina a fost generata in 1.4396 secunde