Grupul de la Visegrad denunță protecționismul francez

310
Grupul de la Visegrad denunță protecționismul francez - grupul-1555672864.jpg

Articole recomandate

Miniștrii de Externe ai țărilor din Grupul de la Visegrad (Polonia, Slovacia, Ungaria și Cehia) au denunțat, joi, la finalul unei întâlniri la Bratislava cu omologul lor francez, Jean-Yves Le Drian, o serie de măsuri protecționiste apărate, în opinia lor, de Franța, relatează AFP.

"Există o ușoară diferență între Franța și țările noastre în ce privește viitorul Uniunii Europene. Pentru noi, competitivitatea este esențială", a declarat șeful diplomației poloneze, Jacek Czaputowicz, în cursul unei conferințe de presă comune a celor cinci miniștri.

Potrivit acestuia, unele măsuri prezentate de Franța, "măsuri protecționiste, aduc prejudicii UE ca atare".

Aceste afirmații au provocat o scurtă replică a ministrului francez, Jean-Yves Le Drian.

"Sunt în dezacord cu colegul meu asupra unor probleme de fond legate de competitivitate, deoarece eu consider că protecționismul și competitivitatea nu sunt incompatibile. Dar, cum nu sunt aici pentru a face campanie electorală, mă voi opri asupra acestor afirmații de fond", a spus el.

Țările din grupul de la Visegrad critică soluțiile europene relative la muncitorii detașați, reforma condițiilor de muncă și plata transportatorilor rutieri internaționali, precum și propunerile de armonizare fiscală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7499 secunde