Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Actual

Germania va continua să sprijine aderarea Macedoniei de Nord la UE

Ştire online publicată Vineri, 15 Noiembrie 2019

Germania va continua să sprijine Macedonia de Nord pe calea sa europeană, a declarat, miercuri, șeful diplomației de la Berlin, Heiko Maas, cu prilejul unei vizite la Skopje, după ce Uniunea Europeană nu și-a respectat promisiunea de a deschide negocieri de aderare cu această țară balcanică, transmite DPA. 

„Se poate avea încredere în Germania în această privință”, a dat asigurări Maas în conferința de presă comună cu omologul său Nikola Dimitrov. 

Fosta republică iugoslavă și-a schimbat anul trecut numele din Macedonia în Macedonia de Nord, pentru a pune capăt unei dispute de decenii cu Grecia. Rezolvarea acestui diferend a fost o condiție pentru ca Skopje să fie primit în NATO și să înceapă negocierile de aderare la UE. 

La summitul din octombrie, liderii Uniunii Europene au respins însă deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord și Albania, din cauza opoziției Franței, Danemarcei și Olandei, care au susținut că aceste două state balcanice au nevoie de reforme suplimentare în administrație și în sistemul de justiție.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Ungaria își menține angajamentul de a acționa în sprijinul extinderii Uniunii Europene, care este atât în interesul său, cât și al Uniunii, a declarat ministrul de Externe Peter ...
Premierul ungar Viktor Orban a exprimat susținerea guvernului său pentru ofensiva militară a Turciei în nord-estul Siriei împotriva milițiilor kurde, ofensivă condamnată la nivel ...
Majoritatea germanilor cred că Turcia ar trebui exclusă din NATO din cauza ofensivei Ankarei în nordul Siriei, potrivit unui sondaj al YouGov comandat de DPA. Conform sondajului ...
Alte ştiri din sectiunea Actual
O cățea din Marea Britanie a adus pe lume 21 de pui, iar proprietara sa susține că evenimentul ar putea fi consemnat în Cartea Recordurilor, relatează UPI joi.Joanne Hine a ...
Crucea Roșie Română anunță că de vineri se pot face donații de 2 euro prin SMS la numărul 8826 în toate rețelele de telefonie mobilă în cadrul campaniei "Apel umanitar pentru ...
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, va merge vineri pentru prima dată într-o vizită la Muzeul Auschwitz-Birkenau, la 14 ani de la preluarea mandatului, iar în cursul vizitei ar ...
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat, miercuri, îngrijorată de reducerile severe propuse pentru viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene ...
Budapesta va înceta să blocheze aderarea Ucrainei la NATO doar după ce drepturile etnicilor maghiari din Transcarpatia sunt restabilite la nivelul existent înaintea adoptării ...
Moscova a anunțat că, în prima parte a anului 2020, va demara construcția la un șantier naval din Kerci (Crimeea) a două nave universale de desant similare cu portavioanele ...
SUA și-au încheiat retragerea militară din nord-estul Siriei, menținând un număr de circa 600 de militari în restul țării după repoziționarea și reducerea efectivelor, a declarat ...
Liderii statelor membre ale NATO, reuniți la Londra, au adoptat, miercuri, la finalul summitului de marcare a 70 de ani de la crearea organizației, o declarație comună în care ...
Peste 350 de teroriști condamnați și suspecți de terorism au fost eliberați din închisori britanice în ultimii șapte ani, au indicat statistici citate joi de Press ...
Este grevă generală în Franța! Sute de mii de oameni protestează în aceste momente față de reforma lui Emmanuel Macron privind pensiile.În anumite zone din Hexagon atmosfera e ...
Camera Reprezentanților a Congresului Statelor Unite îl va pune sub acuzare pe președintele Donald Trump după ancheta desfășurată, este concluzia președintei camerei inferioare a ...
O tânără în vârstă de 23 de ani, victima unui viol, a fost stropită cu benzină și incendiată de o bandă de cinci bărbați, printre care se afla și violatorul, în timp ce se ...
Grecia este sub cod galben de precipitații și vânt, începând de miercuri, din cauza unui câmp de aer rece provenit din zona Balcanilor, informează Ministerul Afacerilor Externe ...
Noua președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a adus un elogiu emoționant predecesorului ei Jean-Claude Juncker la ceremonia de transfer a atribuțiilor desfășurată ...
Partidul Conservator, al premierului britanic Boris Johnson, are un avans de nouă puncte procentuale față de principala formațiune de opoziție, Partidul Laburist, relevă un sondaj ...
Președintele francez Emmanuel Macron a lansat, marți, un apel la un dialog strategic, „fără naivități”, cu Rusia, înaintea deschiderii summitului NATO dedicat celei ...
Media nord-coreene au difuzat din nou, ieri, fotografii enigmatice cu Kim Jong Un călărind un cal alb în zăpadă pe un munte sacru, o punere în scenă simbolică, potrivit ...
Președintele rus Vladimir Putin a criticat, marți, extinderea continuă a NATO, despre care a spus că este inutilă, dată fiind absența unei amenințări din partea Moscovei după ...
Ungaria va continua să blocheze lansarea procesului de integrare a Ucrainei în Alianța Nord-Atlantică până când vor fi restabilite drepturile lingvistice ale etnicilor maghiari ...
Cel puțin 23 de persoane și-au pierdut viața și alte peste 130 au fost rănite marți în incendiul unei uzine la nord de Khartoum, provocată de explozia unui camion-cisternă ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Tehnologie Arhiva