Franța interzice toate evenimentele cu peste 1.000 de persoane

206
Franța interzice toate evenimentele cu peste 1.000 de persoane - franta-1583792866.jpg

Articole recomandate

Evenimentele cu peste 1.000 de participanți au fost interzise în Franța pentru a opri răspândirea coronavirusului, a anunțat, duminică, ministrul francez al Sănătății, Olivier Veran, la finalul unei ședințe de peste două ore a Consiliului Apărării, desfășurată la Palatul Elysee, notează AFP. 


"La nivel național, sunt interzise toate evenimentele cu peste 1.000 de participanți. Prefecții, ministerele vor întocmi o listă cu evenimentele considerate utile pentru viața națiunii", a anunțat Olivier Veran. El a precizat că manifestațiile, concursurile și folosirea transportului în comun nu vor fi afectate. 


Până în prezent, guvernul francez interzisese adunările în spații închise cu peste 5.000 de persoane. O hotărâre dată publicității sâmbătă redusese durata interdicției la 15 aprilie, față de 31 mai inițial. 


Acest anunț ar urma să aibă consecințe importante în lumea sportului și a spectacolelor. Autoritățile au anulat deja mai multe evenimente, printre care Salonul Cărții, prevăzut între 20 și 23 martie, sau Mondialul de tatuaje, prevăzut între 13 și 23 martie, la Paris. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3073 secunde