Forțele turce și aliați ai lor sirieni au intrat în orașul Afrin

152
Forțele turce și aliați ai lor sirieni au intrat în orașul Afrin - fortele-1521380559.jpg

Articole recomandate

Armata turcă și aliații ei din rândul rebelilor sirieni au intrat, ieri, în orașul kurd Afrin, în nord-vestul Siriei, ținta unei ofensive a Ankarei împotriva miliției kurde Unitățile de apărare a poporului (YPG), considerată de autoritățile turce drept teroristă, a anunțat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP.

"Forțele turce și anexele lor siriene au preluat controlul asupra mai multor cartiere și luptele continuă la Afrin", a indicat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.

Într-un comunicat, grupările rebele aliate ale Ankarei au anunțat, ieri, "intrarea în oraș dinspre est și vest". Locuitorii civili aflați încă în oraș se ascund în beciuri, a relatat un localnic agenției franceze de presă. Este o etapă majoră a ofensivei lansate de Turcia la 20 ianuarie împotriva miliției YPG, în apropiere de frontiera turcă.

Această facțiune, catalogată drept teroristă de Ankara, este un aliat valoros al Washingtonului în lupta împotriva jihadiștilor.

Avansarea pe teren a forțelor pro-turce a antrenat, în ultimele zile, un exod masiv de civili, generând temeri legate de o nouă tragedie umanitară într-o țară devastată de un conflict ce a intrat în al optulea an și care a făcut până acum peste 350.000 de morți și milioane de strămutați și refugiați. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5569 secunde