Explozii puternice la o ceremonie funerară. Peste 20 de morți și aproape 90 de răniți

133
Explozii puternice la o ceremonie funerară. Peste 20 de morți și aproape 90 de răniți - afganistan03977000-1496503397.jpg

Articole recomandate

Cel puțin 20 de oameni au fost uciși și 87 au fost răniți în trei explozii produse la Kabul, la o ceremonie funerară pentru o victimă a ciocnirilor violente dintre poliția afgană și protestatari, produse cu o zi în urmă, au declarat o oficialitate din domeniul securității și un martor ocular, citați de Reuters.


Agenția de presă germană DPA menționează că la funeralii erau prezente înalte oficialități, inclusiv premierul afgan Abdullah Abdullah și ministrul de externe Salahuddin Rabbani. Abdullah a scris pe contul său de Twitter că este "bine sănătos". Și șeful diplomației afgane a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care anunța că nu a avut de suferit. 


"Teroriști sălbatici au transformat ceremonia funerară a fratelui nostru martir Salem Izedyar într-un alt câmp al morții", a scris Rabbani pe Facebook.


"Până acum nu știm dacă exploziile au fost produse de atentatori sinucigași sau dispozitive explozive au fost amplasate din timp" pe traseul ceremoniei funerare, a declarat pentru DPA o oficialitate a poliției, sub rezerva anonimatului. 


Potrivit DPA, bărbatul ucis în protestele de vineri se numea Mohammad Salem Izedyar și era fiul vicepreședintelui Senatului afgan. Salem a fost ucis în timpul manifestațiilor de vineri după ce poliția a deschis focul mai întâi în aer, apoi în direcția mulțimii care a umplut străzile Kabulului pentru a protesta față de atentatul de miercuri, unul dintre cele mai grave din ultimii 15 ani și care s-a soldat cu 90 de morți și aproape 500 de răniți.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3391 secunde