Explozii în două mine de cărbune, soldate cu moartea a peste 50 de persoane

184
Explozii în două mine de cărbune, soldate cu moartea a peste 50 de persoane - explozieminachina-1480860270.jpg

Articole recomandate

Peste 50 de mineri și-au pierdut viața, în cursul săptămânii trecute, în explozii care au avut loc în două mine de cărbune din China, una în nord-estul țării și cea de-a doua în nord, potrivit bilanțurilor oficiale comunicate sâmbătă de presa guvernamentală, transmite AFP.

O explozie s-a produs marți seară într-o mină administrată de o firmă privată, în comuna Qitaihe din provincia Heilongjiang (nord-est), 22 de mineri rămânând blocați în subteran, a informat agenția Xinhua.

Moartea a 21 de mineri a fost confirmată vineri seară, a adăugat Xinhua, citând autoritățile regionale.

Salvatorii au încercat sâmbătă să ajungă la unicul supraviețuitor, blocat de trei zile într-o galerie, dar acțiunea lor a fost încetinită de dărâmături.

Într-un alt accident, la o mină care aparține de municipalitatea Chifeng, în regiunea Mongolia Interioară (nord), s-a produs o explozie, care a făcut 32 de morți, potrivit unui bilanț al autorităților locale prezentat sâmbătă.

În momentul producerii exploziei de gaze, în mină se aflau 181 de persoane, dar 149 de mineri au reușit să scape.

China este cel mai mare producător mondial de cărbune, iar accidentele mortale în mine sunt frecvente în această țară.

În noiembrie, 33 de mineri și-au pierdut viața în explozia gazului grizu (amestec de metan și aer) într-o mină din municipalitatea Chongqinq, în sud-vestul țării, iar în septembrie cel puțin 18 persoane au fost ucise într-o explozie la o mină de cărbuni din Ningxia (nord-vest).

Autoritățile afirmă că numărul minerilor care mor în accidente de muncă este sub o mie pe an, după o scădere semnificativă în ultimul deceniu. Mișcări pentru apărarea drepturilor lucrătorilor susțin însă că aceste date sunt subevaluate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7009 secunde