Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Actual

Etiopia: Șeful Statului Major al armatei și președintele regiunii Amhara au fost uciși

Ştire online publicată Duminică, 23 Iunie 2019

Șeful Statului Major al armatei etiopiene a fost ucis de garda sa de corp la câteva ore după o tentativă de lovitură de stat în Amhara, stat regional al cărui președinte a fost de asemenea omorât, a anunțat duminică un purtător de cuvânt al premierului Etiopiei, informează AFP și Reuters, scrie Agerpres.

Acesta a precizat pentru presă că un "comando de ucigași" condus de șeful securității din Amhara (nord-vest) a dat buzna în timpul unei reuniuni, sâmbătă după-amiaza, rănindu-l mortal pe președintele regiunii, Ambachew Mekonnen, și pe un alt înalt responsabil. Puțin mai târziu, șeful Statului Major al armatei etiopiene, generalul Seare Mekonnen, a fost ucis de garda sa de corp, în cadrul unei acțiuni care pare să fi fost "un atac coordonat", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Sâmbătă seară, guvernul etiopian anunțase că o tentativă de "lovitură de stat" a fost comisă de un "grup armat" în Amhara, a doua regiune a țării ca populație, fără să prezinte detalii despre aceste violențe.

De la instalarea sa la putere, în aprilie 2018, după doi ani de tulburări în Etiopia, premierul reformator Abiy Ahmed a depus eforturi pentru democratizarea țării. Printre altele, el a legalizat grupurile disidente, a îmbunătățit libertatea presei și a reprimat încălcarea drepturilor omului arestând zeci de responsabili ai armatei și serviciilor de informații. De asemenea, Abiy Ahmed a lansat un program de reforme economice și a încheiat pace cu Eritreea după peste 20 de ani de conflict.

El se confruntă însă cu tensiuni interetnice recurente, în general legate de dreptul de proprietate a pământului și utilizarea resurselor, care degenerează frecvent în violențe în această țară cu peste 100 de milioane de locuitori.

PUBLICITATE
Alte ştiri din sectiunea Actual
Premierul ungar Viktor Orban a estimat, vineri, că statele central și est-europene au obținut la summitul european de joi și vineri o „victorie parțială” prin ...
Rusia s-a declarat, vineri, alarmată după ce SUA au testat o rachetă ce ar fi fost interzisă de Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF) din care Washingtonul s-a ...
Șeful Pentagonului, Mark Esper, a luat, vineri, apărarea creșterii drastice a cheltuielilor militare solicitate aliaților Statelor Unite de președintele Donald Trump, subliniind ...
„Timpul clarității a venit” în ceea ce privește Brexitul după victoria electorală a lui Boris Johnson, a declarat președintele francez Emmanuel Macron, vineri, la ...
Parlamentarii britanici vor vota înainte de Crăciun acordul de Brexit pe care premierul conservator Boris Johnson l-a convenit cu Bruxellesul, a declarat acesta, sâmbătă, conform ...
Continuăm să prezentăm, în episodul de astăzi al serialului dedicat împlinirii a 30 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală și de Est evenimentele petrecute, în anii ...
Autoritățile iraniene au decis duminică închiderea școlilor în capitala Teheran și în alte orașe din țară, în urma unei poluări atmosferice care a depășit pragul de risc pentru ...
Actrița Anna Karina, cunoscută mai ales pentru rolurile din filmele lui Jean-Luc Godard, a murit sâmbătă la Paris în urma unu cancer, la vârsta de 79 de ani, a anunțat duminică ...
Un cutremur cu magnitudinea de 6,8 grade s-a produs în apropierea orașului Davao din Filipine, a informat duminică Institutului American de Geofizică (USGS), adăugând că ...
China a suspendat taxele vamale suplimentare asupra produselor americane, taxe ce urmau să intre în vigoare duminică, după anunțul făcut vineri de Beijing și Washington ...
Parlamentarii britanici vor vota înainte de Crăciun acordul de Brexit pe care premierul conservator Boris Johnson l-a convenit cu Bruxellesul, a declarat acesta sâmbătă, potrivit ...
La granița dintre Republica Moldova și Ucraina a fost descoperită o țeavă prin care era transport ilegal alcool. Oamenii legii au demontat construcția și ...
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, sâmbătă, pe ambasadorul agreat al SUA la București, Adrian Zuckerman, în vederea prezentării copiei scrisorii de ...
sambata, 14 decembrie Decizie istorică luată de Moscova!
Rețeaua de metrou din Moscova va începe anul viitor să pregătească și femei pentru postul de conductor de metrou, acestea urmând să revină la comanda garniturilor de metrou pentru ...
Liderii Uniunii Europene au prelungit, joi, cu șase luni sancțiunile economice impuse Rusiei în 2014, după anexarea Crimeei, a anunțat președinția Consiliului European, relatează ...
Statele din Uniunea Europeană și-au exprimat, joi, solidaritatea cu Albania și au susținut organizarea unei conferințe a donatorilor la Tirana pentru a ajuta această țară după ...
Scoția trebuie să primească autorizația de a organiza un nou referendum privind statutul său în Regatul Unit după victoria zdrobitoare a naționaliștilor în alegerile parlamentare ...
vineri, 13 decembrie Brexitul e inevitabil!
Victoria lui Boris Johnson la alegerile legislative anticipate semnalează faptul că plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană este inevitabilă, a comentat, vineri, deputatul ...
Premierul britanic Boris Johnson a obținut o victorie răsunătoare la alegerile legislative anticipate de joi, Partidul Conservator trecând pragul de 326 de locuri din cele 650 ale ...
Episoadele de sâmbătă și de luni ale serialului dedicat împlinirii a 30 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală și de Est sunt dedicate evenimentelor petrecute în ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Actual
Economie Fun Arhiva