Șeful Ligii Arabe, avertisment pentru Donald Trump
Articole recomandate
Preşedintele german se întâlneşte, la Istanbul şi Ankara, cu liderii opoziţiei turce şi cu omologul său turc
22 Aprilie 2024
Copil omorât de doi câini! Mama a fost şi ea muşcată, încercând să-şi salveze micuţul
22 Aprilie 2024
Români înșelați cu zeci de mii de euro prin metoda "Fotografia", după ce au comandat din străinătate
22 Aprilie 2024
O recunoaștere a Ierusalimului drept capitală a Israelului de către administrația președintelui american, Donald Trump, va încuraja fanatismul și violența, fără să servească procesului de pace între israelieni și palestinieni, a avertizat, ieri, Ahmed Abul Gheit, secretarul general al Ligii Arabe, potrivit AFP.
În cursul unui forum organizat la Washington, Jared Kushner, ginerele și totodată consilierul apropiat al președintelui american, a anunțat că Donald Trump nu a luat încă o decizie asupra unei eventuale mutări a ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.
"Este regretabil că unii insistă asupra aplicării acestui demers fără să vadă pericolele pe care el îl reprezintă pentru stabilitatea Orientului Mijlociu și a întregii lumi", a declarat Ahmed Abul Gheit jurnaliștilor la Cairo.
Abul Gheit a precizat că Liga Arabă urmărește îndeaproape acest dosar și este în contact cu autoritățile palestiniene și țările arabe pentru a coordona reacția arabă dacă președintele Trump ordonă mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 24 Martie 2017
Sâmbătă, 29 Octombrie 2016
Luni, 10 Octombrie 2016
Vineri, 19 Februarie 2016
Duminică, 25 Octombrie 2015
Duminică, 26 Iulie 2015
Sâmbătă, 12 Iulie 2014
Sâmbătă, 30 Aprilie 2016
Miercuri, 14 Octombrie 2015
Vineri, 18 Aprilie 2014