Donald Trump vrea să se întâlnească din nou cu Putin

203
Donald Trump vrea să se întâlnească din nou cu Putin - intalnireputintrump-1540383495.jpg

Articole recomandate

Președintele american Donald Trump dorește să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin pe 11 noiembrie la Paris, în marja ceremoniilor de comemorare a 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial, a declarat consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, John Bolton.

"Președintele Trump va fi foarte bucuros să vă întâlnească la Paris, în marja comemorării a 100 de ani de la semnarea Armistițiului", a spus Bolton la începutul întrevederii sale cu Vladimir Putin la Moscova.

Putin i-a spus lui Bolton că Rusia este uneori surprinsă de măsurile, în opinia sa, nejustificate pe care Washingtonul le ia împotriva Moscovei. Cu toate acestea, liderul de la Kremlin a afirmat că dorește să aibă noi discuții cu Trump, posibil luna viitoare la Paris.

"Ar fi util să continuăm un dialog direct cu președintele Statelor Unite (...) De exemplu, la Paris, dacă partea americană este interesată de aceste contacte", a declarat Putin.

Cei doi lideri vor merge la Paris la 11 noiembrie pentru a participa la ceremoniile de comemorare a sfârșitului Primului Război Mondial, la care sunt așteptați peste 60 de șefi de stat și de guvern.

Donald Trump și Vladimir Putin s-au întâlnit la primul lor summit bilateral în iulie la Helsinki. Președintele american a fost extrem de criticat în Statele Unite pentru că a avut o atitudine foarte conciliantă față de omologul său rus.

John Bolton s-a întâlnit luni și marți la Moscova cu mai mulți oficiali ruși înainte de a fi primit de președintele Putin. Vizita sa are loc după anunțul lui Donald Trump în legătură cu retragerea Statelor Unite ale Americii din Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (Intermediate Nuclear Forces Treaty, INF) încheiat cu URSS în timpul Războiului Rece.

Tratatul a fost semnat în 1987 de ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, și de președintele american de atunci, Ronald Reagan.

Acest tratat, care a interzis utilizarea unei serii întregi de rachete cu rază de acțiune variind între 500 și 5.000 de km, a pus capăt crizei declanșate în anii 1980 prin desfășurarea de rachete SS-20 sovietice, cu focoase nucleare, îndreptate atunci împotriva capitalelor occidentale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4287 secunde