Președintele Consiliului European, Donald Tusk:

"Doar fondurile europene îi mai rețin pe conservatorii polonezi în UE"

165

Articole recomandate

Președintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, a estimat că, în Polonia, conservatorii naționaliști aflați la putere ar putea să încerce să scoată țara din Uniunea Europeană odată ce Varșovia va deveni contributor net la bugetul european, potrivit unui interviu publicat în revista catolică liberală Tygodnik Powszechny, relatează agenția AFP, consultată de Agerpres.

Donald Tusk a estimat că multe decizii cheie ale guvernului conservator de la Varșovia "răspund intereselor și așteptărilor Moscovei".

Fost premier centrist al Poloniei și principalul rival al partidului Lege și Justiție (PiS), al lui Jaroslaw Kaczynski, aflat la putere, Donald Tusk a făcut declarațiile respective în timp ce țara sa este implicată într-o serie de conflicte cu UE, referitoare la controversatele sale reforme judiciare, care, luna trecută, au determinat Bruxelles-ul să lanseze proceduri disciplinare fără precedent.

"Pentru PiS, echilibrul beneficiilor apartenenței la UE se reduce doar la un bilanț al plăților, fără să țină cont de toate celelalte avantaje, precum piața comună, ordinea legală, garanțiile de securitate etc.", a declarat Tusk.

"Atât timp cât nu suntem contributori neți, situația le convine. Pot să-mi imaginez că, în ziua în care Polonia se va alătura contributorilor neți, puterea va decide să-i întrebe pe polonezi dacă vor ca țara lor să rămână în cadrul UE și se apucă apoi să-i facă să creadă că trebuie să spună adio Uniunii Europene", a explicat Tusk.

AFP notează că nu se știe deocamdată când ar putea deveni Polonia un contributor net. În prezent, ea este primul beneficiar de fonduri europene, cu 7,1 miliarde de euro în 2016.

Tusk și-a exprimat regretul că Bruxelles-ul a fost nevoit să recurgă la Articolul 7 din Tratatul European în cazul Poloniei, suspectată că face să planeze "o amenințare sistemică" asupra statului de drept. El a estimat că "PiS poate încă să pună capăt crizei revenind asupra modificărilor sale din sistemul judiciar".

"Comportamentul față de UE, tentativele de a constitui un grup aparte, format din țări vecine direct sau indirect cu Rusia care se îndepărtează din ce în ce mai mult de centrul occidental, de atitudinea față de democrația liberală, față de organizații neguvernamentale, față de independența tribunalelor și a media, față de minoritățile sexuale... Aș putea enumera și mai multe subiecte, în care PiS și Moscova au obiective și opinii similare", a subliniat Tusk.

Cu toate acestea, a insistat Tusk, "la Bruxelles există încă o enormă speranță - nu mai vorbesc de încredere, care a dispărut de mult timp - că Polonia va rămâne în Uniunea Europeană". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7016 secunde