Creatorul neurotoxinei folosite asupra lui Skripal, lovit grav de o mașină

353
Creatorul neurotoxinei folosite asupra lui Skripal, lovit grav de o mașină - 61945993-1524727648.jpg

Articole recomandate

Vladimir Uglev, unul dintre oamenii de știință care au contribuit la dezvoltarea neurotoxinei Novichok, cu care a fost contaminat spionul rus Sergei Skripal, a fost victima unui accident petrecut în apropierea locuinței sale din Rusia, scrie Daily Mail.


Bărbatul în vârstă de 71 de ani, considerat unul dintre "părinții" neurotoxinei Novichok, a fost lovit în plin de o mașină, pe trecerea de pietoni, în orașul său natal, Anapa, situat la malul Mării Negre.


Uglev a fost dus de urgență la spital și se află în stare stabilă, după ce a suferit mai multe contuzii la nivelul capului, precum și răni la nivelul memvrelor. El a declarat pentru The Bell că a observat că mașina nu a încetinit și a grăbit pasul pentru a traversa mai repede, dar cu toate acestea a fost lovit de autoturism înainte să apuce să ajungă pe trotuar.

În urmă cu o săptămână, Vladimir Uglev afirma că este sigur că Rusia se află în spatele atacului asupra fostului spion rus cu neurotoxina creată chiar de el. De asemenea, Uglev a vorbit foarte deschis despre cazul otrăvirii lui Skripal și a fiicei sale, afirmând că nu există antidot pentru contracararea efectelor devastatoare pe care le poate avea Novichokul.

Între timp, Yulia Skripal a fost externată, iar tatăl ei și-a revenit și el. Norocul celor doi ar fi fost o ploaie și umiditatea ridicată din Salisbury, pe data de 4 martie 2018, care ar fi diluat parțial neurotoxina aplicată pe clanța de la intrarea în locuința spionului.

Între 1972 și 1988, Uglev a lucrat la dezvoltarea proiectului Noviciok în orașul Volsk din regiunea Saratov. La acea dată, Vladimir Uglev era cercetăror în cadrul GOSNIIOKHT (un centru sovietic pentru studiul chimiei organice).

"Judecând după puritatea neurotoxinei cu care au fost otrăviți Yulia și Sergei Skripal, este posibil să facă parte chiar dintr-un lot produs de mine. Novichok nu are, practic, o dată de expirare", a declarat Uglev, scrie digi24.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.606 secunde