Coronavirus, bilanț mondial: aproape 60.000 de decese

de Cuget Liber Sâmbătă, 04 Aprilie 2020 140
Noul coronavirus a provocat cel puțin 59.456 de decese în întreaga lume de la apariția sa în luna decembrie în China, potrivit unui bilanț realizat de AFP din surse oficiale sâmbătă, la ora 11:00 GMT, relatează Agerpres.

Peste 1.122.320 de cazuri de infecție au fost diagnosticate oficial în 190 de țări și teritorii de la începutul epidemiei. Totuși, acest număr de cazuri diagnosticate nu reflectă decât o mică parte din numărul real de contaminări, în condițiile în care numeroase țări testează doar acele cazuri care necesită îngrijiri spitalicești. Printre aceste cazuri, cel puțin 211.600 sunt astăzi considerate vindecate.

Italia, care a înregistrat primul deces legat de coronavirus de pe teritoriul său la sfârșitul lunii februarie, este în prezent țara cea mai afectată de pandemie, cu un număr de 14.681 de decese la 119.827 de cazuri. Potrivit autorităților italiene, 19.758 de persoane sunt în prezent considerate vindecate.

După Italia, țările cele mai afectate sunt Spania cu 11.744 de decese la 124.736 de cazuri, Statele Unite cu 7.159 de morți la 278.458 de cazuri, Franța cu 6.507 de decese la 83.165 de cazuri și Regatul Unit cu 3.605 de morți la 38.168 de cazuri. China (fără teritoriile Hong Kong și Macao), unde epidemia a apărut pentru prima dată la sfârșitul lunii decembrie, a înregistrat 81.639 de cazuri de infectare, 3.326 de morți și 76.755 de vindecări.

În ceea ce privește numărul de cazuri, Statele Unite sunt țara cea mai afectată de pandemie cu 278.458 de contaminări recenzate oficial, dintre care 7.159 soldate cu decese. De asemenea, 9.772 de persoane s-au vindecat.

Europa totaliza sâmbătă la ora 11:00 GMT 43.146 de decese (la 603.778 de cazuri), Statele Unite și Canada 7.325 de decese (la 290.219 cazuri), Asia 4.123 de decese (la 115.730 de cazuri), Orientul Mijlociu 3.612 decese (la 70.731 de cazuri), America Latină și Caraibele 885 de decese (la 2.713 cazuri), Africa 332 de decese (la 7.744 de cazuri), iar Oceania 33 de decese (la 6.407 de cazuri).

Bilanțul a fost realizat pe baza datelor colectate de către birourile AFP de la autoritățile naționale și de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Taguri

Alte ştiri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei