Coreea de Nord cere ONU încetarea sancțiunilor

173
1
Coreea de Nord cere ONU încetarea sancțiunilor - onu-1509783164.jpg

Articole recomandate

Coreea de Nord a cerut vineri Organizației Națiunilor Unite încetarea sancțiunilor adoptate împotriva sa după cel mai recent test nuclear, afirmând că acestea sunt echivalente cu un genocid, informează Agerpres.ro.


Reprezentanța diplomatică nord-coreeană la sediul din Geneva al ONU a afirmat într-un comunicat că "în prezent, tâlhăria condusă de SUA cu sancțiuni brutale și presiuni împotriva Republicii Populare Democrate Coreene reprezintă o încălcare a drepturilor actuale ale omului și un genocid". Regimul sancțiunilor "amenință și împiedică poporul RPDC să se bucure de drepturile omului în toate domeniile". "Unele țări lipsite de principii au blocat livrarea de echipamente medicale și medicamente" destinate mamelor și copiilor din Coreea de Nord, arată documentul prin care Phenianul insistă că "toate tipurile de sancțiuni contrare drepturilor omului și inumane împotriva RPDC trebuie să înceteze imediat și complet".

Momentul declarației coincide cu începutul turneului în Asia al președintelui Statelor Unite, Donald Trump. Problema înarmării nucleare și cu rachete a Coreei de Nord este un punct important pe agenda vizitelor sale în China, Coreea de Sud și Japonia. Pe lângă sancțiunile împotriva regimului de la Phenian adoptate de ONU, după cel mai recent test nuclear nord-coreean, cel din 3 septembrie, Washingtonul a impus și măsuri unilaterale împotriva a șapte persoane și trei entități acuzate de încălcarea drepturilor omului în Coreea de Nord, inclusiv prin muncă forțată.

Luna trecută, un expert al ONU a apreciat că sancțiunile internaționale ar putea afecta sectoare cheie ale economiei nord-coreene și ar putea periclita situația drepturilor omului sub regimul condus de Kim Jong-Un.



Comentează știrea

sever
4 noiembrie 2017
CRIMINALUL DE LA PHENIAN

CRETINUL ALA OBEZ CU FATA DE COPIL INAPOIAT MINTAL SI TUNS CA O MAIMUTA NU PRICEPE CU MINTEA LUI DE CRIMINAL CA CU PRETUL UNEI SINGURE RACHETE BALISTICE POATE SA-SI HRANEASCA POPORUL ,SA LE PRODUCA MEDICAMENTE SI TOT RESTUL. BOUL GRANITIC, A UITAT CA PE VREMEA LUI TASU, ALT CRIMINAL, POPORUL COREAN MUREA DE FOAME CA IN BIAFRA, AJUNSESERA CANIBALI SI PE ATUNCI NU AVEAU NICI MACAR O PUSCA MODERNA.......TRAG RACHETE TOATA ZIUA SI SE PLANG CA NU AU BANI.

Articole pe aceeași temă

Vineri, 27 Octombrie 2017
Stire din Actual : BBC reclamă Iranul la ONU
Pagina a fost generata in 0.3888 secunde