Cooperarea în zona Pacificului, extinsă printr-un acord de parteneriat întărit

143
Cooperarea în zona Pacificului, extinsă printr-un acord de parteneriat întărit - cooperarea-1565210291.jpg

Articole recomandate

Australia și NATO au semnat miercuri un nou "acord de parteneriat întărit" vizând extinderea cooperării în regiunea Pacificului, transmite dpa. Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, aflat în vizită în Australia, a semnat acordul reînnoibil la doi ani în cadrul unei întâlniri la Sydney cu ministrul australian al apărării, Linda Reynolds.


"Căutăm noi domenii de cooperare în regiunea Indo-Pacific", a menționat ministrul australian, a cărui țară contribuie în prezent cu circa 300 de militari la misiunea NATO din Afganistan, Resolute Support.


"Cu cât mediul de securitate este mai imprevizibil, cu atât este mai important să fim împreună, să lucrăm împreună și să apărăm o ordine mondială bazată pe reguli", a spus la rândul său Jens Stoltenberg, subliniind că "acesta este scopul parteneriatului dintre Australia și NATO".


Secretarul general al NATO a adăugat că statele membre ale Alianței sunt "preocupate" de activitățile Iranului în Strâmtoarea Ormuz și urmăresc îndeaproape situația.


"Toți aliații noștri sunt preocupați de activitățile destabilizatoare ale Iranului din regiune, de susținerea acestuia față de diferite grupări teroriste și de programul său de rachete", a declarat Stoltenberg presei.
Australia a indicat că are în vedere trimiterea de nave și aeronave militare în Golf, pe fondul escaladării tensiunilor dintre SUA și Iran în regiune, amintește dpa.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5322 secunde