Continuă protestele de amploare, după alegerea lui Donald Trump

168
Continuă protestele de amploare, după alegerea lui Donald Trump - protesteantitrump180184900-1478763914.jpg

Articole recomandate

Mii de manifestanți s-au adunat pe întreg teritoriul Statelor Unite pentru a protesta față de victoria neașteptată a republicanului Donald Trump la prezidențialele americane, transmite AFP, preluată de Agerpres.



"Avem o voce!", se putea citi pe pancartele mai multor sute de tineri manifestanți care s-au adunat în fața Casei Albe, la Washington, pentru o seară de veghe la lumina lumânărilor pe o vreme ploioasă, denunțând opiniile rasiste, sexiste și xenofobe, în opinia lor, ale lui Donald Trump.

"Oamenii au dreptate să le fie frică", a declarat unul dintre organizatori, Ben Wikler, anunțând participanților că au ieșit pe străzi manifestanți în întreaga țară. "Nu suntem singuri", au strigat unii dintre tinerii adunați în fața Casei Albe, unde Barack Obama urmează să îl primească joi pe Donald Trump.

La New York și Chicago în special, manifestațiile au început cu câteva sute de participanți pentru a se mări până la mai multe mii de persoane la lăsarea serii.

"Ne aflăm aici pentru că nu suntem singuri în aceste momente sumbre", a mai afirmat Ben Wikler, director în capitala americană al grupului progresist de presiune MoveOn.org.

"Este un moment greu pentru numeroși americani", a mărturisit Ethan Miller, din partea unui grup de apărare a drepturilor angajaților, Jobs with Justice. "Ne-am confruntat cu o campanie plină de rasism și misoginie și numeroase alte tactici oribile care în final au permis" ca Donald Trump să câștige alegerile, a acuzat el.

"Nu vom lăsa însă ca președinția lui Donald Trump să oprească progresul acestei țări", a dat el asigurări.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3978 secunde