Consiliul de Securitate al ONU se angajează în favoarea Tratatului de neproliferare nucleară

102
Consiliul de Securitate al ONU se angajează în favoarea Tratatului de neproliferare nucleară - consiliul-1582836988.jpg

Articole recomandate

Consiliul de Securitate al ONU și-a afirmat, miercuri, într-o declarație, angajamentul său în privința aplicării Tratatului de neproliferare nucleară (TNP) în cadrul unei reuniuni asupra acestui acord, organizată de Germania cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la intrarea acestuia în vigoare, potrivit AFP. 


Membrii săi își subliniază în acest text disponibilitatea de a "lucra împreună și de a-și conjuga eforturile pentru a se ajunge la un rezultat pozitiv în cadrul Conferinței de examinare a TNP", care se desfășoară la fiecare cinci ani și a cărui următoare sesiune este programată pentru luna mai. 


În 2015, Conferința s-a soldat cu eșec, SUA și aliații lor au respins atunci o inițiativa arabă privind crearea unei zone libere de arme nucleare în Orientul Mijlociu. 


Fără să citeze Coreea de Nord, care s-a dotat cu arme nucleare, și Iranul, suspectat de Occident că și-ar dori același lucru, Consiliul de Securitate subliniază în declarația sa "necesitatea menținerii și consolidării tratatului" având în vedere "actualele provocări geopolitice internaționale". 


"TNP rămâne cheia de boltă a regimului de neproliferare nucleară și temelia pentru continuarea dezarmării nucleare și de utilizare pașnică a energiei nucleare", a apreciat Consiliul. "Punerea sa în aplicare completă este necesară, precum și de a se ajunge la aderarea generală la acest tratat", adaugă el. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2803 secunde