Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Actual

Companiile ce furnizează echipamente Iranului pentru programul său nuclear, sancționate

Ştire online publicată Sâmbătă, 20 Iulie 2019

Statele Unite au impus, joi, sancțiuni economice unei rețele internaționale formată din persoane și din companii, acuzată că furnizează echipamente Iranului pentru programul său nuclear de îmbogățire a uraniului, informează AFP.

Secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, a precizat într-un comunicat că rețeaua formată din șapte companii cu baze în Iran, China și Belgia, precum și cinci cetățeni iraniene care aveau conexiuni cu Compania iraniană de tehnologie centrifugă (TESA), intenționa să sprijine autoritățile iraniene „să achiziționeze echipamente nucleare vitale, care să aducă beneficii ambițiilor malefice ale regimului de la Teheran”.

TESA joacă un rol crucial în programul de îmbogățire nucleară a uraniului prin producerea de centrifuge destinate Organizației iraniene a energiei atomice, conform sursei citate.

„Guvernul american este profund îngrijorat de îmbogățirea uraniului de către regimul iranian și de alte atitudini provocatoare și va continuă să îi vizeze pe toți cei care acordă sprijin programului nuclear iranian”, a mai spus Steven Mnuchin.

Companiile vizate de sancțiunile americane formează o rețea comercială și de transport a unor produse din aluminiu necesare fabricării centrifugelor de către TESA. Este vorba, în principal, de compania Bakhtar Raad Sepahan și afiliații săi, precum și de compania chineză Henan Jiayuan Aluminum Industry.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Premierul nipon Shinzo Abe a început, ieri, o vizită de două zile la Teheran, în contextul tensiunilor sporite din ultima perioadă dintre Iran și Statele Unite, informează ...
Președintele american Donald Trump a asigurat, sâmbătă, în pline tensiuni cu Teheranul, că dacă iranienii renunță la programul nuclear, el le-ar fi cel mai bun prieten, relatează ...
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a confirmat că Iranul a început să îmbogățească uraniu la un nivel superior celui autorizat prin acordul încheiat în iulie ...
Alte ştiri din sectiunea Actual
Coreea de Nord a anunțat duminică că a efectuat un „test foarte important” la baza sa de lansare a sateliților Sohae, înconjurat de mister, dar semnificativ pentru ...
Banana lipită cu bandă adezivă pe un perete și vândută recent cu 120.000 de dolari a fost mâncată, la târgul de artă Art Basel din Miami Beach (Florida).Artistul performativ David ...
Zeci de mii de demonstranți s-au strâns duminică pe străzile din Hong Kong pentru un marș în favoarea drepturilor omului, la exact șase luni de la manifestația la care au ...
Patruzeci și trei de persoane au murit în urma unui incendiu produs la o fabrică din New Delhi, în care se confecționau genți, au anunțat, duminică, autoritățile indiene, citate ...
Premierul britanic Boris Johnson a promis să reducă nivelul imigrației dacă Partidul Conservator va câștiga alegerile din 12 decembrie, dar a subliniat că în general nu se opune ...
Un nor toxic de fum a învăluit duminică capitala Australiei, Canberra, în timp ce pompierii se luptă cu peste 140 de incendii de vegetație, care ar putea fi alimentate, la ...
Coreea de Nord a anunțat că efectuat un test "foarte semnificativ" de la baza sa de lansare a sateliților Sohae, informează agenția KCNA, citată de AFP.Baza a fost folosită în ...
Premierul britanic Boris Johnson a promis să reducă nivelul imigrației dacă Partidul Conservator va câștiga alegerile din 12 decembrie, dar a subliniat că în general nu se opune ...
Partiarhul Kiril al Rusiei ar putea fi co-proprietarul unui avion de 43 de milioane de dolari, potrivit unei investigații a presei ruse.Informația privind legătura dintre ...
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a început sâmbătă în Etiopia prima sa vizită în afara UE după preluarea oficială a conducerii CE, relatează AFP. Pe agenda ...
Curtea Supremă poloneză a estimat, joi, că noul Consiliu Național al Magistraturii (KRS), constituit în urma reformelor în justiție criticate de Bruxelles și de opoziție, nu oferă ...
Ucraina va face tot ceea ce îi stă în puteri pentru a pune capăt operațiunilor militare în estul țării pe cale diplomatică, însă dacă Rusia nu va pune în aplicare acordurile de la ...
China a anunțat, vineri, măsuri de „retorsiune” împotriva diplomaților americani prezenți pe teritoriul ei, între care faptul de a anunța autoritățile înainte de a se ...
Indiferent de animozitățile existente între mai mulți dintre membrii săi, un parlamentar norvegian a propus, joi, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) - cea mai mare ...
„Nu poți avea încredere în Putin, niciodată”, i-a recomandat, vineri, fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko succesorului său în funcție, Volodimir Zelenski, cu ...
O cățea din Marea Britanie a adus pe lume 21 de pui, iar proprietara sa susține că evenimentul ar putea fi consemnat în Cartea Recordurilor, relatează UPI joi.Joanne Hine a ...
Crucea Roșie Română anunță că de vineri se pot face donații de 2 euro prin SMS la numărul 8826 în toate rețelele de telefonie mobilă în cadrul campaniei "Apel umanitar pentru ...
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, va merge vineri pentru prima dată într-o vizită la Muzeul Auschwitz-Birkenau, la 14 ani de la preluarea mandatului, iar în cursul vizitei ar ...
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat, miercuri, îngrijorată de reducerile severe propuse pentru viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene ...
Budapesta va înceta să blocheze aderarea Ucrainei la NATO doar după ce drepturile etnicilor maghiari din Transcarpatia sunt restabilite la nivelul existent înaintea adoptării ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Actual
Economie Fun Arhiva