Ce spune UE despre rezultatul alegerilor parlamentare din Ucraina

131
Ce spune UE despre rezultatul alegerilor parlamentare din Ucraina - cespune-1563913187.jpg

Articole recomandate

Uniunea Europeană vede în rezultatul scrutinului parlamentar desfășurat, duminică, în Ucraina un mandat puternic pentru reformă, informează DPA. 


"Este acum responsabilitatea noilor autorități să îndeplinească așteptările cetățenilor Ucrainei", a declarat, luni seara, o purtătoare de cuvânt a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate Federica Mogherini. 
"Uniunea Europeană este alături de o Ucraină democratică, stabilă și prosperă. Așteptăm cu nerăbdare să continuăm să avansăm asocierea noastră politică și integrarea economică și să oferim rezultate în procesul de reformă aflat în centrul Acordului nostru de Asociere", se afirmă în declarație. "Aceste reforme includ promovarea statului de drept, combaterea corupției, stabilitate energetică și macroeconomică în beneficiul cetățenilor Ucrainei". 


Deși a menționat evaluarea OSCE, conform căreia drepturile și libertățile fundamentale au fost respectate, în ansamblu, cu ocazia desfășurării scrutinului electoral, purtătoarea de cuvânt a subliniat că "Misiunea a raportat, totuși, cumpărarea de voturi și interconectarea intereselor politice și de afaceri care dictează mediatizarea în presă a alegerilor, precum și alte practici frauduloase". 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4522 secunde