Carnagiu în Siria. Peste 500 de civili, dintre care 123 de copii, uciși în ultima săptămână
Articole recomandate
România intră în Schengen cu 16 aeroporturi și 4 porturi maritime și poate emite vize de scurtă durată
28 Martie 2024
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi: "Nu cred că fermierii fac aşa ceva"
28 Martie 2024
Raidurile regimului sirian au ucis în șapte zile peste 500 de civili, între care 123 de copii, în regiunea Ghouta de Est, fief al rebelilor în apropiere de Damasc bombardat fără oprire de la 18 februarie, a transmis sâmbătă organizația neguvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), potrivit AFP.
Bilanțul a crescut după descoperirea unor noi cadavre sub dărâmături și după moartea unor noi civili sâmbătă, a precizat OSDO, cu sediul la Londra.
Bombardamentele violente ale regimului continuau sâmbătă în Ghouta de Est, în timp ce la ora 17.00 GMT este așteptat un vot al Consiliului de Securitate al ONU asupra unui posibil armistițiu de o lună în toată țara, după mai multe amânări care au ilustrat diviziunile profunde din cadrul ONU privind conflictul care face ravagii în Siria de aproape șapte ani.
"În șapte zile, 505 civili au fost uciși, dintre care 123 de copii", a spus pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.
Numai sâmbătă au fost omorâți 29 de civili, dintre care 17 la Douma, un mare oraș din Ghouta de Est, conform OSDO.
Această nouă campanie aeriană devastatoare a fost lansată duminica trecută de regim ca anticipare a unei ofensive terestre pentru preluarea controlului asupra acestui fief administrat de rebeli în apropierea Damascului, care este bastion al puterii.
Supuși unui asediu sufocant de către regim începând din 2013, cei circa 400.000 de locuitori din Ghouta de Est se confruntă zilnic cu lipsa hranei și a medicamentelor.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Sâmbătă, 24 Februarie 2018
Sâmbătă, 24 Februarie 2018
Sâmbătă, 24 Februarie 2018
Vineri, 23 Februarie 2018
Vineri, 23 Februarie 2018
Joi, 22 Februarie 2018
Joi, 22 Februarie 2018
Vineri, 23 Februarie 2018
Vineri, 23 Februarie 2018
Vineri, 23 Februarie 2018
Vineri, 23 Februarie 2018