Autoritățile de la Budapesta au expulzat în Ucraina 10 migranți veniți în Ungaria cu un avion ușor ce survolase România

129
Autoritățile de la Budapesta au expulzat în Ucraina 10 migranți veniți în Ungaria cu un avion ușor ce survolase România - police-1516379934.jpg

Articole recomandate

Autoritățile ungare au returnat către Ucraina zece migranți dintr-un grup de 11 care au ajuns în Ungaria la bordul unui avion ușor ce a aterizat pe 12 ianuarie în apropierea localității Kallosemjen din nord-est, informează Agerpres.ro.

Potrivit unui purtător de cuvânt al poliției ungare, avionul decolase din Ucraina și a aterizat în Ungaria după ce a survolat România.

Poliția a găsit avionul într-o zonă agricolă, după ce a fost alertată în legătură cu prezența acestuia de un agent care se afla în afara orelor de serviciu.

Migranții, trei afgani și opt vietnamezi, au fost reținuți în apropierea localității sus-menționate în urma unei ample operațiuni de căutare, în care s-au folosit inclusiv câini special dresați și camere cu termoviziune. Unul dintre afganii aflați în acel avion a cerut azil în Ungaria și a fost transferat într-o zonă de tranzit, ceilalți fiind returnați în Ucraina.

Mulți dintre ei au spus în timpul anchetei că au plătit traficați pentru a-i ajuta să ajungă în vestul Europei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9525 secunde