Austria va bloca negocierile de aderare a Turciei la UE

143
Austria va bloca negocierile  de aderare  a Turciei la UE - austriavabloca-1481457471.jpg

Articole recomandate

Austria va bloca negocierile de aderare a Turciei la Uniunea Europeană din cauza nerespectării repetate a drepturilor omului de către guvernul de la Ankara, a anunțat ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz.

Miniștrii de Externe ai țărilor membre UE se vor întâlni, marți, la Bruxelles, pentru a discuta cum vor proceda în privința Turciei, însă această decizie cere unanimitate, potrivit Agerpres. UE ar trebui să suspende negocierile de aderare, mai ales că Parlamentul European a cerut acest lucru printr-o rezoluție adoptată în plen.

"Oameni care au păreri diferite sunt intimidați, politicieni de opoziție sunt arestați, vor să introducă pedeapsa cu moartea. Avem nevoie de o reacție clară din partea UE", a spus ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz.

Kurz a mai spus că poziția Austriei este coordonată cu cea a Bulgariei și a Olandei.

Ministrul de Externe austriac a mai precizat că UE nu ar trebui să se teamă că încetarea negocierilor va dăuna acordului cu privire la criza migrației.

"Dacă lăsăm Turcia să facă tot ce vrea din cauza acordului cu privire la refugiați și dacă ne prefacem că nu vedem, vom deveni în mod periculos dependenți de Turcia", a spus Kurz.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3475 secunde