Ascensiunea Chinei nu poate fi ignorată de NATO

207
Ascensiunea Chinei nu poate fi ignorată de NATO - ascensiuneachinei-1565301332.jpg

Articole recomandate

NATO trebuie să înțeleagă implicațiile ascensiunii Chinei pe măsură ce Beijingul își extinde puterea în lume, inclusiv în zone în care ar putea intra în competiție cu membri ai Alianței Nord-Atlantice, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu pentru agenția Reuters, publicat miercuri.


Agresivitatea sporită a Chinei, inclusiv în Marea Chinei de Sud, a ridicat temeri privind intențiile ei, iar Statele Unite au cerut NATO să le recunoască și să se adapteze noilor amenințări care apar, inclusiv cea reprezentată de China.
"Nu este vorba despre o deplasare a NATO către Pacific, ci despre a răspunde faptului că China se apropie de noi", a subliniat Stoltenberg, amintind că China "investește puternic în infrastructuri critice în Europa, și-a sporit prezența în Arctica și de asemenea în Africa și în spațiul cibernetic".


"'Prin urmare, toate acestea arată că este important pentru NATO să țină cont de ascensiunea Chinei, lucru pe care-l facem inclusiv lucrând îndeaproape cu partenerii noștri din regiune - Australia, Noua Zeelandă, dar și Japonia și Coreea de Sud'', spune secretarul general al NATO.


Beijingul susține însă că progresele economice și militare ale Chinei nu reprezintă o amenințare pentru alte națiuni.
Totuși, tensiunile s-au amplificat sub forma unui război comercial între SUA și China, iar secretarul american al apărării Mark Esper a vorbit despre posibilitatea amplasării unor rachete americane cu rază medie de acțiune în regiunea Asia-Pacific, declarație pe care nuanțat-o ulterior, Stoltenberg confirmând la rândul său că nu se întrevede deocamdată o astfel de acțiune.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5152 secunde