Armenia / Zeci de persoane arestate la Erevan în cea de-a zecea zi de proteste
Articole recomandate
Eveniment fericit în familia Simion. Liderul AUR a devenit tătic
24 Aprilie 2024
CEDO condamnă România pentru achitarea a doi ofițeri condamnați pentru crime legate de Holocaust
23 Aprilie 2024
Preşedintele german se întâlneşte, la Istanbul şi Ankara, cu liderii opoziţiei turce şi cu omologul său turc
22 Aprilie 2024
Zeci de persoane au fost arestate duminică la Erevan, capitala Armeniei, în cea de-a zecea zi de proteste împotriva numirii fostului președinte Serj Sargsyan în postul de prim-ministru, relatează dpa.
Poliția a anunțat duminică că liderul opoziției Nikol Pashinyan și alți doi parlamentari au fost "evacuați cu forța" de la o manifestație, însă a dezmințit că cei trei ar fi fost arestați. Totodată, poliția a precizat că a început să împrăștie protestatarii, relatează Reuters.
Comunicatul poliției a fost publicat la scurt timp după ce Nikol Pashinyan s-a întâlnit în cadrul unei dezbateri televizate cu Serj Sargsyan, care a plecat de la întâlnire după ce i-a acuzat pe oponenți că încearcă să "șantajeze" autoritățile.
Unul dintre liderii protestatarilor, Ararat Mirzoyan, a scris pe pagina sa de Facebook că a fost "reținut ilegal" împreună cu
Pashinyan și cu un alt politician din opoziție, precum și cu alți protestatari.
Un martor a declarat pentru Reuters că poliția înarmată cu bastoane și scuturi i-a dispersat pe protestatari din cel puțin o zonă din capitală, însă demonstranții au rămas să protesteze în alte locații.
Mii de persoane participă de peste o săptămână la acțiuni de protest în mai multe orașe din Armenia, la apelul deputatului și lider al opoziției Nikol Pashinyan, care a proclamat ''începutul unei revoluții de catifea'' în Armenia și a cerut o campanie națională de ''nesupunere civică''.
Protestatarii îl acuză pe Serj Sargsyan, care și-a încheiat cel de-al doilea și ultimul mandat prezidențial, că vrea să rămână la putere pe viață, după ce a fost ales marți în funcția de prim-ministru de către deputați. După o revizuire controversată a Constituției, prerogative esențiale ale puterii au fost transferate premierului, transmite Agerpres.ro.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 22 Iulie 2016
Miercuri, 20 Februarie 2013
Luni, 15 Octombrie 2012
Joi, 07 Iunie 2012
Marţi, 15 August 2017
Sâmbătă, 08 Octombrie 2016
Joi, 14 Februarie 2013