Arafat, despre dotarea ambulanțelor cu camere video. Cine are acces la imagini

140
Arafat, despre dotarea ambulanțelor cu camere video. Cine are acces la imagini - ahr0chm6ly9uzxdzd2vlay5yby9zdg9y-1547810724.jpg

Articole recomandate

Dotarea ambulanțelor cu camere de supraveghere vine atât în sprijinul personalului, cât și pentru protecția pacientului, a afirmat, vineri, la Alba Iulia, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, care a adăugat că, astfel, există un sistem prin care se poate proba, în cazul unei posibile agresiuni, ceea ce s-a întâmplat în interior și, totodată, va crește și corectitudinea în ceea ce privește aplicarea procedurilor.

"Poate că sunt unii colegi deranjați că, de acum, în ambulanță o să vedem ce se întâmplă - nu noi, directorul lor medical o să vadă ce se întâmplă. Poate, unora nu le convine acest lucru. Eu spun că asta va participa, măcar cu câteva procente, la creșterea calității și siguranței, inclusiv a pacientului, dar și la creșterea modului, a corectitudinii în care se aplică procedurile și protocoalele pe care le solicităm să fie aplicate în faza prespitalicească", a declarat șeful DSU.

Raed Arafat a menționat că este un sistem aplicat și în alte țări și că legislația permite astfel de înregistrări.

"Acest lucru se întâmplă și în alte țări, nu este o chestie pe care a inventat-o România. Sunt mai multe țări care au astfel de sisteme în mașină. (...). Legislația permite, și în legea drepturilor pacientului, și în regulamentul de protecție a datelor. Ideea este că noi trebuie să ne asigurăm că aceste imagini au un traseu și au regulament care nu permite să fie exploatate incorect", a spus Arafat, citat de Agerpres.

Acesta a menționat că toate ambulanțele, atât de la SMURD, cât și la serviciile de ambulanță, sunt dotate cu camere video, o decizie luată de către o comisie mixtă de la Serviciul de Ambulanță, DSU, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Potrivit lui Arafat, decizia a fost luată din două motive, respectiv pentru protecția personalului propriu și pentru cea a pacientului.

"Ce înseamnă acest lucru? În primul rând, dacă vedeți unde este pusă, camera nu este îndreptată spre fața pacientului, camera este în spatele pacientului. Poate că, în majoritatea cazurilor, nici nu poți să identifici fața pacientului. O să știi de caz, la ce oră a fost tot și ce s-a întâmplat în mașină. Am avut, de exemplu, agresiuni în interiorul ambulanței. Dacă ai o asistentă și pacientul, și asistenta este agresată, este lovită, se întâmplă ceva, nu aveai decât cuvântul unuia împotriva celuilalt. Acum, ai un sistem prin care poți proba ce s-a întâmplat acolo", a explicat șeful DSU.

Raed Arafat a mai subliniat că sunt și situații în care se reclamă că nu s-ar fi făcut nimic în ambulanță pe timpul transportului pacientului la spital.

"De multe ori, nu este adevărat. Colegii lucrează în timpul transportului, fac ce trebuie să facă. Prin camera respectivă, poți să 'tai' foarte multe din reclamațiile respective, pe care nu ai cum să le probezi. Nu, în ambulanță s-a lucrat. În același timp, dacă, într-adevăr, în timpul transportului sau în timpul îngrijirii bolnavului la fața locului nu s-a făcut ce trebuie, putem vedea acest lucru și acest lucru este o parte din controlul calității. Vrei să înțelegi ce se întâmplă cu echipele tale pe teren, trebuie să ai modalitatea să știi ce se întâmplă în ambulanțe, nu poți să te bazezi pe vorbele unuia sau altuia, trebuie să vezi că sunt respectate protocoalele, procedurile, că ceea ce se întâmplă în mașină este în conformitate cu ce dorește partea managerială și partea care coordonează sistemul ce se întâmplă în ambulanță", a mai spus Raed Arafat.

El a adăugat că simplul fapt că se poate vedea că, în timpul deplasării, pacientul are centura pusă, la fel și personalul medical, este un aspect important.

"Accesul la aceste imagini nu-l are oricine. O procedură urmează să fie transmisă. Aceste imagini, în mod normal, e cineva care răspunde de ele. Accesul la ele trebuie să fie făcut într-un anumit cadru restricționat, ele nu sunt destinate publicității, nu sunt destinate să le publici 'uite ce s-a întâmplat'. Poate, în unele situații, să fie folosite, într-adevăr, ca o probă în favoarea personalului sau, poate, chiar și în favoarea pacientului", a mai spus Arafat.

El a subliniat și că este foarte important și aspectul didactic, pentru că, a afirmat Arafat, atunci când vrei să formezi oameni, trebuie să înțelegi cum se lucrează. "În plus, noi folosim telemedicina, care se bazează pe transfer de date, transfer de imagini, în interesul pacientului", a precizat Raed Arafat.

Șeful DSU a participat, vineri, la Alba Iulia, la ședința de bilanț a activității pe 2018 a Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Unirea" Alba.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0159 secunde