Antonio Guterres va prezida, în premieră, Adunarea Generală a ONU
Articole recomandate
Premierul Ciolacu i-a adus în țară, cu aeronava oficială, pe tinerii blocaţi în aeroportul din Dubai
19 Aprilie 2024
Cîrstoiu spune că a operat și la privat pentru că l-au chemat pacienții, dar susține că nu e în incompatibilitate
19 Aprilie 2024
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, de la New York, care se va desfășura în perioada 18-23 septembrie, va fi prezidată, pentru prima dată, de secretarul general al ONU, fostul premier portughez Antonio Guterres, notează Reuters.
Printre subiectele prioritare aflate pe agenda reuniunii se află reforma ONU și aspecte ale unui demers global pentru schimbare, a afirmat Guterres, apreciind că organizația trebuie să se adapteze în fața amenințărilor globale reprezentate de armele nucleare, terorismul, schimbarea climatică și inegalitatea.
"Oameni din întreaga lume cer pe bună dreptate schimbare și caută guverne și instituții care să facă acest lucru. Cu toții suntem de acord că ONU trebuie să facă chiar mai mult pentru a se adapta și a obține rezultate. Acesta este obiectivul propunerilor de reformă pe care această adunare le va lua în considerare’", a afirmat Guterres.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 13 Septembrie 2017
Luni, 04 Septembrie 2017
Miercuri, 30 August 2017
Sâmbătă, 08 Iulie 2017
Marţi, 13 Iunie 2017
Marţi, 06 Iunie 2017
Miercuri, 24 Mai 2017
Miercuri, 17 Mai 2017