Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Actual

AMENINȚARE CU BOMBĂ! Poliția Franceză a reținut o femeie

Ştire online publicată Miercuri, 07 Noiembrie 2018

Poliția franceză a reținut o femeie la un spital din orașul Dunkerque (nord) după ce aceasta a lansat o amenințare cu bombă și a provocat panică, relatează miercuri agenția Reuters.

Într-un comunicat, poliția a precizat că femeia a lansat amenințarea după ce a intrat în unitatea de primiri urgențe a spitalului.

Angajați ai spitalului au alertat poliția, care a încercuit zona și a desfășurat o echipă de specialiști în deminare.

''Persoana este sub controlul poliției'', se mai spune în comunicat.

Potrivit cotidianului regional La Voix du Nord, femeia a amenințat cu detonarea unei bombe. În fotografiile publicate de cotidian se poate vedea cum forțele de poliție au securizat zona.

Poliția a indicat că o anchetă judiciară va trebui să stabilească circumstanțele legate de amenințare respectivă. Conform unor surse, femeia avea probabil probleme de ordin psihic. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Printul George, amenințat de teroriști. Organizația Stat Islamic a scris pe Telegram, aplicația de mesagerie preferată de islamiști, că nici familia regală a Marii Britanii nu va ...
Organizarea banchetului claselor a XII-a de la Liceul „Ovidius” a produs tensiuni în rândul elevilor și al părinților acestora. Tatăl unui elev al Liceului ...
Un adolescent francez care și-a amenințat profesoara cu un pistol cu bile într-un liceu din suburbia pariziană Créteil a fost inculpat pentru violențe cu circumstanțe ...
Alte ştiri din sectiunea Actual
Un bărbat din Marea Britanie a murit după ce a fost mușcat de o pisică, în timp ce se afla în vacanță în Maroc, relatează luni BBC, citând autoritățile de la ...
Premierul Finlandei acuză Rusia că ar fi bruiat semnalul GPS în nordul țării în cursul exercițiilor NATO. Cum era de așteptat, Kremlinul respinge ...
Într-un interviu acordat cotidianului german Sudwest Presse, ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, a făcut o declarație controversată spunând că persoanele fără copii ar ...
Treizeci și una de persoane au murit în incendiile care devastează nordul și sudul Californiei, alimentate de rafale de vânt violente care îngreunează lupta împotriva ...
Poliția australiană a anunțat arestarea și inculparea unei femei, în vârstă de 50 de ani, pentru șapte capete de acuzare, în cadrul anchetei care vizează cazul căpșunelor cu ace ...
Parlamentul britanic va respinge planul premierului Theresa May privind ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, astfel că alegătorilor ar trebui să li se ofere un nou ...
Voturile vor fi renumărate în statul Florida, unde republicanii câștigaseră postul de senator la o diferență de doar 0,15%.Florida a decis renumărarea voturilor în alegerile ...
Un avion Boeing 737 al companiei aeriene low-cost Ryanair, care valorează 100 de milioane de dolari, a fost confiscat de prefectura din Bordeaux, în Franța, în contul unei datorii ...
Fosta Primă Doamnă a SUA Michelle Obama a dezvăluit că a pierdut o sarcină în urmă cu 20 de ani și că fiicele fostului cuplu prezidențial, Malia și Sasha, au fost concepute cu ...
Asasinii jurnalistului Jamal Khashoggi, ucis pe 2 octombrie în interiorul consulatului saudit din Istanbul, s-au debarasat de corpul său aruncându-l în canalizare după ce l-au ...
Incendiul care afectează comitatul californian Ventura, care a determinat evacuarea localităților luxoase Malibu și Calabasas, unde locuiesc numeroase vedete de la Hollywood, i-a ...
Un diamant roz excepțional de aproape 19 carate, numit „Pink Legacy”, cu o valoare estimată între 30 și 50 de milioane de dolari, va fi scos, marți, la vânzare ...
Trei membri ai cargoului de mărfuri generale „Appolo Kita” au fost duși la spital, pe insula Ishigaki, Japonia, pe 9 noiembrie 2018, după ce și-au pierdut ...
Două activiste Femen au reușit să treacă de barierele de securitate de pe Champs-Elysees, duminică, în momentul în care mașina în care se afla președintele american Donald Trump ...
Peste 70 de lideri politici din întreaga lume, între care președintele SUA, Donald Trump, președintele rus Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel participă astăzi, la ...
Zece persoane și-au pierdut viața într-o alunecare de teren produsă într-un cartier sărac de la periferia Rio de Janeiro, în Brazilia, potrivit presei locale, relatează duminică ...
Trei incendii uriașe de vegetație fac ravagii în California. Cel puțin nouă persoane și-au pierdut viața după ce flăcările le-au înconjurat mașinile, în timp ce ...
Asasinii jurnalistului Jamal Khashoggi, ucis pe 2 octombrieîn interiorul consulatului saudit din Istanbul, s-au debarasat de corpul său aruncându-l în canalizare după ce l-au ...
Mai multe persoane au fost înjunghiate vineri în centrul orașului australian Melbourne. Una dintre victime a murit la fața locului, potrivit BBC. Atacatorul a fost ...
Uniunea Europeană a cerut, miercuri, Kosovo să revină asupra deciziei de a aplica taxe de import asupra produselor din Serbia și Bosnia-Herțegovina, informează Reuters ...
Social Eveniment Sport
Cultură-Educație Politică Economie
Actual Fun Arhiva