Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Actual

Alegeri europarlamentare 2019. Britanicii și olandezii, primii la vot

Ştire online publicată Vineri, 24 Mai 2019

Cetățenii cu drept de vot din Uniunea Europeană aleg, în perioada 23-26 mai, viitorul Parlament European, primul pas dintr-un proces care va schimba conducerea principalelor instituții ale UE în cursul acestui an, transmite agenția Reuters, consultată de Agerpres. 

Primii dintre cei 427 de milioane de alegători europeni care s-au prezentat la vot sunt britanicii și olandezii, care au făcut acest lucru, ieri, 23 mai. 
Regatul Unit nu ar fi trebuit să participe la acest vot, dar este obligat întrucât Brexitul a fost amânat. Nu este așteptat niciun exit-poll în Regatul Unit, în Olanda, aseară, urma să fie difuzat unul, dar rezultatele oficiale vor fi anunțate în seara zilei de duminică, 26 mai. 
Astăzi, vor vota alegătorii din Irlanda, iar sâmbătă, cei din Slovacia, Letonia și Malta. În Republica Cehă, votul se va desfășura în două zile, vineri și sâmbătă. 
În conformitate cu practicile naționale, celelalte 21 de state membre vor vota duminică, 26 mai. De la ora 16.00 GMT, vor fi publicate exit-poll-uri și rezultate preliminare din Germania, cea mai mare țară din Uniunea Europeană. Franța, a doua ca mărime, va urma la ora 18.00 GMT. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că rezultatul alegerilor europarlamentare din 26 mai nu poate produce „o turbulență atât de mare încât să răstoarne ...
„Obiectiv Terra!“ - astronauți, personalități și tineri militanți pentru climă au lansat un apel către candidații în alegerile europene, cerându-le să se angajeze ...
Scrutin după scrutin, alegerile europene mobilizează tot mai puțini oameni - mai mult de jumătate din electorat nu se prezintă la vot, o proporție în mod particular spectaculoasă ...
Alte ştiri din sectiunea Actual
Președintele Recep Tayyip Erdogan a protestat, joi, împotriva recentelor sancțiuni pe care UE le-a impus Turciei pentru activitățile ilegale de forare a zăcămintelor de gaze în ...
Ministrul de Externe nord-coreean Ri Yong Ho a declarat, vineri, că Phenianul este pregătit atât pentru dialog, cât și pentru confruntare cu SUA, avertizând Washingtonul că ar fi ...
Migrația dinspre Uniunea Europeană către Regatul Unit a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii șase ani, în perioada 1 aprilie 2018 - 31 martie 2019 aproximativ 200.000 de ...
Canada se opune unei reveniri la formula G8 prin reprimirea Rusiei, atât timp cât Moscova nu va elibera teritoriile din estul Ucrainei pe care le-a anexat, a declarat șefa ...
Stațiunea Biarritz de pe coasta de sud-vest a Franței este obișnuită să fie luată cu asalt în luna august de surferi și de adoratori ai soarelui, dar valul care va lua cu asalt ...
Președintele american Donald Trump le-a transmis marilor companii americane să caute piețe alternative decât cea a  Chinei, după ce autoritățile de la Beijing ...
Marea Britanie îi va trimite înapoi pe migranții care încearcă să traverseze ilegal Canalul Mânecii dinspre Franța, a declarat vineri premierul britanic Boris Johnson ...
Miliardarul american, David H. Koch, fondator al uneia dintre cele mai mari companii private din Statele Unite și lider al unei influente mișcări de extremă dreapta, a ...
Rusia a lansat la apă prima centrală nucleară plutitoare, aceasta urmând să plece din portul Murmansk într-o călătorie lungă de 5.000 de kilometri, până în portul estic Chukotka ...
Ministerul Afacerilor Externe atenționează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că există un risc ridicat de incendii de ...
Torturate, abuzate sexual și sechestrate, trei surori au decis să-și ucidă tatăl în timpul somnului. Se întâmpla anul trecut, în apartamentul lor din Moscova. În ...
Aproximativ 5.000 de persoane au defilat, miercuri, la Praga, pentru a protesta împotriva președintelui Milos Zeman, acuzat că ar fi prorus și prochinez, și a premierului populist ...
Premierul canadian Justin Trudeau a avertizat, miercuri, că țara sa nu va ceda în fața Chinei, în timp ce cele două țări trec printr-o criză diplomatică gravă de la arestarea ...
Iranul a prezentat un sistem mobil de rachete sol-aer cu rază lungă de acțiune, de fabricație internă, a anunțat, ieri, media de stat iraniene, citate de Reuters. Postul de ...
Președintele Italiei, Sergio Mattarella, dorește ca partidele politice ale țării să ajungă la un acord pentru formarea noului guvern în următoarele câteva zile dacă vor să evite ...
„Este pertinent ca, în cele din urmă, Rusia să se poată alătura G8”, din care a fost exclusă în 2014, după anexarea Crimeii, a declarat președintele francez Emmanuel ...
Uniunea Europeană se opune invitării necondiționate a Rusiei de a se alătura, din nou, statelor membre G7, a precizat un înalt oficial european citate de Reuters.Precizarea ...
Deputatul socialist Vladimir Țurcan a fost ales noul președinte al Curții Constituționale a Republicii Moldova de către ceilalți membri ai Curții, prin vot secret, informează ...
Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a avertizat, marți, Damascul, recomandându-i „să nu se joace cu focul”, la o zi după atacul asupra unui convoi turc trimis ...
Cancelarul german Angela Merkel a respins, marți, din nou apelul premierului britanic Boris Johnson de renegociere a acordului de Brexit, cu doar o zi înaintea întrevederii pe ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva