Abu Dhabi cere o reuniune arabă urgentă după masacrul de la Houla

420
Abu Dhabi cere o reuniune arabă urgentă după masacrul de la Houla - siria-1338128334.jpg
Emiratele Arabe Unite au anunțat, sâmbătă, că au cerut Ligii Arabe să convoace o reuniune urgentă după masacrul comis la Houla, în centrul Siriei.

Ministrul Afacerilor Externe al EAU, șeic Abdallah Ben Zayed Al-Nahyan, a cerut Ligii Arabe "să își asume responsabilitățile pentru a asigura protecția civililor sirieni". "Emiratele sunt alături de poporul sirian în aceste momente dificile", a adăugat ministrul, care, potrivit agenției oficiale Wam, a avut în timpul zilei contacte telefonice cu emisarul internațional în Siria, Kofi Annan, și secretarul general al Ligii Arabe, Nabil al-Arabi.

Masacrul de la Houla dovedește "eșecul eforturilor noastre comune arabe și internaționale pentru a pune capăt violenței împotriva civililor în Siria", a adăugat ministrul.

Șeful observatorilor ONU în Siria, generalul Robert Mood, a condam-nat, sâmbătă, "tragedia brutală" de la Houla, afirmând că observatorii desfășurați în țară au mers acolo și au numărat peste 92 de morți, dintre care 32 de copii sub 10 ani, amintește AFP. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011
Stire din Actual : Liga Arabă suspendă Siria din organizație
Pagina a fost generata in 0.2869 secunde