A treia noapte consecutivă de revolte în Belarus. Protestatarii contestă corectitudinea alegerilor prezidențiale

112
A treia noapte consecutivă de revolte în Belarus. Protestatarii contestă corectitudinea alegerilor prezidențiale - belarus-1597231677.jpg

Articole recomandate

Pentru a treia noapte consecutiv străzile din capitala belarusă Minsk au fost scena unor ciocniri violente între forțele de ordine guvernamentale și protestatarii care contestă corectitudinea alegerilor prezidențiale de duminică.


Imagini filmate de localnici arată o adevărată vânătoare de oameni în oraș, cu scutierii care opresc mașini în trafic și-i arestează sau îi bat pe ocupanții lor. Sute de persoane au fost arestate, iar rudele lor nu mai știu nimic despre ei.


Imaginile dure au fost filmate miercuri-noapte pe străzile din capitala belarusă Minsk. Scutierii opreau mașinile în trafic, îi atacau pe cei aflați înăuntru sau îi scoteau cu forța din vehicule. Forțele de ordine încearcă să-i identifice astfel pe participanții la protestele anti-guvernamentale care au avut loc în timpul zilei în Minsk.


În alte imagini filmate de localnici, se aud salve de bubuituri care pot fi focuri de armă sau grenade cu gaze lacrimogene. Peste tot, însă, violența poliției pare că nu mai are limite.


Incidentele din cursul nopții sunt cele mai grave de la începutul protestelor, în urma alegerilor câștigate cu un vot covârșitor de actualul președinte Lukashenko.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7997 secunde