30 de state europene au impus restricții pentru călătoriile neesențiale din afara Europei

de Cuget Liber Joi, 26 Martie 2020 126
30 de state europene au implementat restricții severe privind călătoriile neesențiale din afara Europei, acțiune recomandată de Comisia Europeană săptămâna trecută, în condițiile în care continentul încearcă să stăvilească pandemia noului tip de coronavirus, informează agenția DPA, consultată de Agerpres.

Toate țările Uniunii Europene, exceptând Irlanda, precum și patru țări non-UE care fac parte din Spațiul Schengen de liberă circulație au suspendat călătoriile neesențiale din afara blocului, a anunțat un purtător de cuvânt al executivului UE.

Irlanda nu s-a raliat acestui grup pentru că este parte a acordului comun privind călătoriile cu Regatul Unit al Marii Britanii, care nu mai este membră a UE.

Interdicția de intrare, care prevede excepții pentru cetățenii UE ce se întorc acasă, pentru rezidenții pe termen lung ai blocului comunitar și pentru pasagerii în tranzit, va rămâne în vigoare timp de 30 de zile, însă ar putea fi prelungită dacă va fi necesar.

Liderii țărilor din UE au semnat planul la 17 martie, Franța și Germania punând prevederile acestuia imediat în aplicare.

Împuternicirea de a implementa sau ridica restricțiile se află în mâinile guvernelor naționale, a spus, marți, purtătorul de cuvânt Adalbert Jahnz.

14 țări din UE sau din Spațiul Schengen au notificat, de asemenea, Comisia Europeană că vor aplica restricțiile la frontierele interne din cadrul grupului țărilor europene, potrivit lui Jahnz.

Acest lucru contravine regulilor normale de frontiere deschise și a dus, de asemenea, în ultimele zile, la uriașe cozi la câteva dintre frontierele interne ale UE.

Situația a început să se amelioreze, a dat asigurări purtătoarea de cuvânt a Comisiei, Sonya Gospodinova, chiar dacă dificultățile persistă.

Multe țări europene își sfătuiesc cetățenii pe cât posibil să nu se deplaseze. 



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei