11 medici, arestați în Turcia. Au criticat operațiunile militare din Siria

146
11 medici, arestați în Turcia. Au criticat operațiunile militare din Siria - 11-1517322680.jpg

Articole recomandate

Un procuror turc a ordonat arestarea a 11 membri executivi ai Asociației Medicale Turce (TTB) în cadrul unei investigații după ce asociația s-a opus operațiunii militare a Ankarei în nordul Siriei, relatează Reuters.

Potrivit procurorului, poliția din Ankara a demarat procedurile legale ieri dimineață, în opt provincii ale țării. Cotidianul Cumhuriyet a relatat că au fost întreprinse razii la locuințele unor medici.

Șeful TTB, Rasid Tukel, și alți membri ai comitetului executiv ai asociației au fost reținuți, a indicat pe Twitter un parlamentar al partidului CHP (de opoziție), Ali Seker. "Fascismul lovește din nou această țară", a scris Seker.

Asociația Medicală Turcă a denunțat operațiunea transfrontalieră în provincia siriană Afrin săptămâna trecută, declarând "Nu războiului, pace imediat".

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat, duminică, uniunea de trădare și peste 300 de persoane au fost reținute de atunci, din cauza unor postări pe rețele sociale care criticau ofensiva din Siria.

"Credeți-mă, ei nu sunt în definitiv intelectuali, ei sunt o bandă de sclavi. Ei sunt slujitorii imperialismului", a declarat Erdogan în fața unor membri ai partidului AKP (de guvernământ) în provincia turcă Amasya (nord). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5487 secunde