Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi

Ştiri din secţiunea Politică

PSD a decis: Paul Stănescu la Dezvoltare, Felix Stroe la Transporturi și Marius Nica la Fonduri Europene
Ştire online publicată Vineri, 13 Octombrie 2017
Liderii de la centru și din teritoriu ai PSD s-au reunit, vineri, într-o nouă ședință a Comitetului Executiv Național unde au decis cine îi va înlocui pe cei trei miniștri demisionari. Așadar, la Ministerul Dezvoltării Regionale va veni Paul Stănescu, la Ministerul Transporturile Felix Stroe, iar ...
Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a declarat în urma cu puțin timp, în cadrul unei conferințe de presă că este convins de faptul că actualul președinte al PSD Constanța, Felix ...
Numele lui Felix Stroe apare ca soluție de ultim moment pentru Ministerul Transporturilor, potrivit unor surse din PSD, citate de hotnews.ro. Negocierile au loc pe parcursul zilei ...
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a evitat să se pronunțe, vineri, la sosirea la CSM, cu privire la menținerea sau nu în funcție a șefei DNA, Laura ...
Președintele Consiliului European, Donald Tusk, este astăzi în România. Acesta va fi primit, la ora 11.00, la Cotroceni, de președintele Klaus Iohannis. Principalul subiect al ...
După o ședință de circa opt ore, social-democrații au acceptat ca Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Răzvan Cuc să demisioneze, după ce anterior au respins ...
Chiar dacă are o mulțime de griji cu privire la finanțarea unor proiecte ce privesc dezvoltarea comunei Saraiu, primarul Dorinela Irimia nu a uitat că se apropie „Ziua ...
Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, ieri, proiectul legii vaccinării, fiind adoptat și un amendament care prevede ca persoanele care pot face dovada că sunt imune la ...
Comuna Castelu a primit, recent, vizita consilierului județean Florin Goidea, de la PMP, unul dintre responsabilii cu punerea în aplicare a Programului de susținere a ...
Edilul orașului Ovidiu, George Scupra, a dat, ieri, startul evenimentului ce se desfășoară sub denumirea de „Târgul Toamnei”. „Târgul Toamnei se va desfășura în ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Fun
Arhiva